Șoferi drogați și băuți, prinși de polițiști pe drumurile din Timiș

Șoferi drogați și băuți, prinși de polițiști pe drumurile din Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii timișeni au depistat trei bărbați de 25, 46 și 53 de ani, în timp ce conduceau sub influența substanțelor psihoactive și a alcoolului. Toți s-au ales cu dosare penale.

Duminică, în jurul orei 20:29, polițiștii Biroului Rutier Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe raza localității Surducul Mic, un autoturism, condus de un bărbat, de 25 de ani. În urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat faptul că bărbatul se afla sub influența substanțelor psihoactive.


El a fost dus la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea consumului de substanțe psihoactive.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru „conducerea unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive”.

Tot duminică, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Sânnicolau Mare au oprit pentru control pe raza localității Saravale un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, ce se afla sub influența alcoolului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost dus de agenți la spital pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date a rezultat faptul că numărul de înmatriculare este fals iar bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

De asemenea, duminică, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au oprit pentru control pe DN 59, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, ce se afla sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Agenții l-au condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.