Transport pentru transfugi, comandat prin Whatsapp. Recidivist trimis în judecată pentru trafic...

Transport pentru transfugi, comandat prin Whatsapp. Recidivist trimis în judecată pentru trafic de migranți

1
DISTRIBUIȚI

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a unui bărbat din Timiș, aflat în arest preventiv, sub aspectul săvârşirii, în stare de recidivă, a infracţiunii de trafic de migranți.

„Procurorii au reținut că în data de 4 iunie 2021, la solicitarea unei persoane neidentificate, inculpatul O.F.


s-ar fi deplasat cu o autoutilitară în zona de frontieră, într-o locație trimisă, în prealabil, pe aplicația Whatsapp a telefonului mobil, între localitățile Moravița și Denta, de unde ar fi preluat și transportat înspre orașul Lugoj, 14 migranți care trecuseră anterior fraudulos frontiera în România, toți având ca destinație finală Germania”, a comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş. Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă în vederea judecării cauzei, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Foto: Arhivă

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.