30 de proiecte culturale, finanțate cu patru milioane de lei în cadrul...

30 de proiecte culturale, finanțate cu patru milioane de lei în cadrul Apelului 3 din programul TM2023 RESTART

0
DISTRIBUIȚI

Programul cultural prioritar TM2023 RESTART oferă finanțare de la bugetul local, prin Centrul de Proiecte al municipalității proiectelor aferente programului cultural „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii’’.

Astfel, 30 de oferte culturale au primit finanțare în cadrul Apelului 3/2021 – TM2023 RESTART. Bugetul disponibil este 4.000.000 de lei.

Cea mai mare sumă, 325.000 de lei, o primește Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș, pentru proiectul „Spații Vii – Privește Orașul”.

De asemenea, mai beneficiază de finanțare inițiative precum „Teatrul ca rezistență.


Proiect de cercetare în arhivele teatrale” ce va fi derulat de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului – 53.000 de lei; ROD Festival – Zilele Recoltei Cinematografice ediția II a Asociației Documentor – 254.345 de lei; „Cămine în mișcare: Centriphery” ce aparține Asociației Prin Banat – 220.000 de lei și reMIND mapping ’89 (foto) al Asociației Comunitatea GIS din Timișoara – 70.000.

Lista completă a proiectelor finanțate poate fi consultată AICI.

„Le mulțumim tuturor celor care au aplicat pentru finanțare și suntem bucuroși că procesul a ajuns la final. La acest apel avem solicitanți care au rol esențial în exercitarea titlului Capitală Europeană a Culturii, iar responsabilitatea tuturor, a noastră și a actorilor culturali, este mare’’, a spus Alexandra-Maria Rigler, directorul Centrului de Proiecte.

„Cele trei apeluri lansate până acum au fost evaluate de 44 de experți în ariile tematice propuse și management cultural din Timișoara, București, Cluj, Brașov etc., iar cinci dintre aceștia sunt specialiști cu experiență cu relevanță în acțiunea Uniunii Europene privind Capitalele Europene ale Culturii”, au transmis reprezentanții Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.