Administrația Fritz ignoră unul dintre simbolurile Timișoarei. Ultimul gest de nepăsare

Administrația Fritz ignoră unul dintre simbolurile Timișoarei. Ultimul gest de nepăsare

14
DISTRIBUIȚI

Dezinteres total al Primăriei Timișoara pentru Ceasul floral, unic în România. Deși existau bani alocați în bugetul local încă din luna aprilie, municipalitatea nu a fost în stare să se mobilizeze pentru a începe lucrările de reabilitare al unui obiectiv extrem de important pentru Timișoara, un adevărat simbol al orașului. Ceasul floral a ajuns o ruină și chiar pune în pericol siguranța trecătorilor.

Așadar, autorizația de construcție emisă de Direcția de Urbanism a Primăriei Timișoara a expirat joi, 19 august, iar reparațiile nu au demarat.

Consilierul municipal Simion Moșiu de la PNL, care s-a luptat din greu să obțină fonduri pentru investiție, se declară dezamăgit și susține că se dorește demolarea Ceasului floral.

„Din păcate, cu toate că am reușit să introduc în buget banii pentru reabilitare cred că se dorește demolarea Ceasului floral.


Motivația va fi simplă. Structura de rezistență fiind deja afectată, am atenționat că deja este un pericol pentru cetățenii care se plimbă prin parc. Probabil dacă va fi o iarnă mai grea nefiind buget vor cere demolarea. Este un simbol al Timișoarei atât ca și concept cât și ca realizare 100% românesc! Asta se pare că deranjează progresiștii, care nu au încă niciun proiect dar amână, opresc și taxează totul”, ne-a spus consilierul liberal.

Simion Moșiu ne-a mai declarat că Parcul Civic se află în reabilitare, iar Ceasul floral este cu nerușinare lăsat în paragină.

„Bine, și parcul arată jalnic nelucrând nimeni de peste o lună. Imaginați-vă cum o să arate în finalul îndepărtat parcul reabilitat și ceasul o movilă tristă”, ne-a mai spus Moșiu.

Viceprimarul Cosmin Tabără promite că se va ocupa de Ceasul floral.

„O să continuăm toate demersurile pentru reabilitarea lui. Sperăm să reușim să-l urnim, la fel ca alte proiecte discutate în alianță (n.r. – USR PLUS – PNL), dar care stagnează”, ne-a spus viceprimarul liberal.

14 COMENTARII

  1. Deci Robu a lasat ceasul ala OPT ani sa zaca, dar acuma Fritz e nesimtit, ca fix ceasul ala nu e printre prioritatile lui in primele luni de mandat. Ce presa beton avem in Timisoara…

    • bah mute amu s 3 ani decand nu am fo la Romania dar amu 3 ani era ok ceasul floral in 90 imi ascundeam valuta acolo

  2. Deci robu in cei 8 ani de domnie nu a facut nimica pentru acest simbol al Timișoarei iar acuma tot penelistii sunt cu gura mare? Cat de ipocriti puteti fi, trompetelor penale?

  3. vai cum se poate una ca asta, unde am ajuns cu progresistii astia de la usr! pacat ca pnl-ul nu e majoritar si nici nu a fost in ultimii 8 ani ca sa poata sa renoveze acest SIMBOL DE MARE TRADITIE AL TIMISOAREI (vi s-a facut pielea de gaina la „simbol, valori, traditii” ?). de era un primar uselist in ultimii 8 ani, era deja renovat din primul an de mandat, dar asa, acum a ajuns o ruina si progresistii astia nu vor sa-l renoveze 🙁

  4. Dar de 8 ani cât a fost Robu edilul orasului de ce nu s-a făcut nimic, de ce nu ați urlat din toți plămânii sa se facă ceva? Acuma vreți într-un an de zile sa se faca ce nu s-a făcut în 8?

  5. Ceasul floral este o ruina inca din vremea adminstratiei PNL (2 mandate = 8ani). Astfel ca rusinea si mai mare atarna de acest partid. Cred ca este momentul sa terminati cu circul mediatic si sa va apucati de treaba!

  6. Cat suntem de penibili și de rea credință! Urati am ajuns! Si rai și proști, combinația fatală! Acest simbol al Timișoarei si de altfel multe altele, s-au tot distrus de 30 de ani încoace și nici un tovarăș&Co., psd… pnl… pntcd…etc. care a condus orașul, nu a făcut nimic în toți acesti ani să le salveze/protejeze… Despre ce vorbim aici… un primar, care încă nu are 1 an de când este in funcție, să facă și să repare tot ce au distrus predecesorii…. Doamne in ce lume bolnavă trăim! Halal presă… Sunt curioasă ce partid este in spatele pressalert!

  7. PNL=PSD. Nu va este rusine,gunoaielor,sa aruncati vina pe altii cand voi in 8 ani doar ati umplut Timisoara cu betoane? Cat despre pressalert.ro,ati dat-o la pace cu Robu,prietenul lui Nasleu prieten cu Boncu? Si-a deschis pnl punguta cu bani si pentru voi,acum ca sunt in opozitie?

  8. Arata ca naiba ceasul floral in plin centru al Timisoarei! Daca inainte nu s-a facut nimic pentru a-l repara, acum, cu banda asta neofascista care a acaparat administratia orasului, sunt si mai putine sperante ca sa se mai faca ceva in interesul general al cetatenilor. Dealtfel, se vede prea bine ce se intampla si la nivel national, nu numai la cel local, de cand tara, odata cu ultimile alegeri, a incaput pe mana unor organizatii de orientare neofascista. Oare, in decembrie ’89, de aceea s-a revoltat populatia Timisoarei, ca sa inlocuiasca comunismul cu fascismul????

  9. Eu cred ca Fritz e de vina si pentru vilele „retrocedate” stolurilor de „proprietari” cu dinti de aur din centrul orasului, ca sa nu mai vorbim de felul in care a facut dintr-o strada lata de mancai o paine pana treceai dincolo, bd. Tineretii, o bulibaseala cu o banda ingusta de abia incape un autoturism. 8 ani a avut timp acesti Fritz, in mandatul lui Robu, sa faca ceva cu ceasul floral, dar nimic ! Rusine !

  10. Mie nu-mi trebuie „simbolul” ăsta. Nu mă ajută să ajung mai repede unde am treabă, nu-mi ține umbră, nu e nici măcar un loc de joacă pt copii. PNL-iștilor, ați terminat mascarada de alegeri interne și vă plictisiți? Mu///, bă! Sevrajul vostru că vă demufează Fritz de la banii publici e amuzant, spor la spume!

    Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2021/08/administratia-fritz-ignora-unul-dintre-simbolurile-timisoarei-ultimul-gest-de-nepasare/?fbclid=IwAR0SCVfbxX_r2e3jsC-vSsP2k1fe1PBZNygI108xExkVLqIemNyfs0EcL10

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.