Avertismentul managerului de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara despre pandemie: „Credem...

Avertismentul managerului de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara despre pandemie: „Credem că în acest val patru vor predomina formele moderat-severe”

1
DISTRIBUIȚI

Valul patru al pandemiei de coronavirus, despre care specialiștii spun că a început de două săptămâni, este resimțit de medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara.

Managerul unității sanitare, Cristian Oancea, ne-a declarat că se resimte creșterea cazurilor de forme severe, în special la Terapie Intensivă și pe partea de boli infecțioase.

„Deja și Spitalul Municipal și Spitalul Județean, discutând cu colegii noștri, și dânșii au creșteri. Credem că în acest val patru vor fi formele moderat-severe cu predominanță și de asta îndemnăm la responsabilitate, la păstrarea măsurilor de purtat masca și de vaccinare în principal pentru că doar prin vaccinare poți să depășești cu bine boala, poți să faci o formă ușoară sau să nu faci deloc boala.


Cert este că dacă nu ești vaccinat, chiar dacă ai trecut prin boală, există un risc mai ales la tulpina aceasta Delta, sau care vor urma, să dezvolți o formă severă de boală și nu ne dorim acest lucru”, ne-a spus medicul Cristian Oancea.

Acesta a spus că pe secțiile de infecțioase la Spitalul „Victor Babeș” sunt internați 14 pacienți diagnosticați cu forme moderate sau severe de COVID 19 și un pacient nevaccinat în stare extrem de gravă la ATI, un bărbat activ de până în 55 de ani, al cărui deces, din nefericire, este așteptat de medicii care îl supraveghează.

Directorul Cristian Oancea ne-a mai declarat că spitalul pe care îl conduce este pregătit să facă față acestui nou val de infectări, însă și celelalte unități sanitare trebuie să aibă zonă roșie pentru covid.

„Practic, vrem să mergem cu o parte a clinicii de boli infecțioase pentru patologia covid, dar să păstrăm (n.r. – locuri) și pentru non-covid, iar pe partea de pneumologie să deservim în continuare pacienții care într-un fel au avut de suferit de pe urma acestei întârzieri de un an, un an și jumătate. Avem foarte multe tuberculoze extinse, avem patologia neoplazică ce efectiv a răbufnit și nu vrem ca acești oameni să aibă de suferit”, ne-a mai declarat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.