Consilierul local Roxana Iliescu, de profesie avocat, explică de ce nu a...

Consilierul local Roxana Iliescu, de profesie avocat, explică de ce nu a votat contractarea de servicii legale propusă de primarul Fritz

2
DISTRIBUIȚI

Consiliul Local Timișoara a fost convocat de îndată, astăzi, de către Dominic Fritz pentru a aproba un proiect de hotărâre prin care să permită Executivului să angajeze avocați care să reprezinte primăria în procesele pe care angajații nemulțumiți de noua organigramă le vor deschide.

Deja 33 de angajați ai Primăriei Timișoara, prin liderul sindical Tiberiu Negrei, și-au anunțat această intenție.

Proiectul a fost aprobat cu 18 voturi pentru, două împotrivă și o abținere.

Abținerea îi aparține consilierului municipal Roxana Iliescu, de profesie avocat.

„Astăzi m-am abținut la votul privind contractarea unor avocați pentru litigiile declanșate de noua organigramă. Dispozițiile legale in vigoare prevăd faptul că poți contracta acest tip de servicii în cazul în care instituția nu are angajați juriști, nu există juriști specializați pe o anumită activitate sau, în cazuri în care, deși există juriști specializați, aceștia se supun unui risc de tipul conflictului de interese. Niciunul dintre cele trei cazuri nu au aplicabilitate în situația de față”, a transmis Roxana Iliescu.

Primăria Timișoara are 21 de juriști, însă aceștia au mii de dosare și nu mai fac față volumului mare de muncă, ne-au spus reprezentanții instituției, la jumătatea lunii martie, când consiliul local a aprobat un proiect privind achiziționarea de servicii juridice pentru Colterm.

Astăzi, povestea s-a repetat, de această dată serviciile juridice fiind contractate pentru ca municipalitatea să se apere de foștii angajați care au fost concediați.

„Nu m-au convins deloc motivele arătate în documentele care au însoțit proiectul, prezentate și în ședința de astăzi, precum presupusele relații personale sau profesionale dintre juriști și funcționarii care au declanșat procesele, care ar afecta imparțialitatea, și obiectivitatea în reprezentarea instituției în fața instanței.


S-a invocat inclusiv faptul ca ar fi risc de divulgare a strategiei și scurgeri de informații. Eu apreciez că sunt pure speculații și aprecieri absolut subiective, neprobate, care nu pot sta la baza unei justificări temeinice pentru contractarea unor avocați, astfel cum prevede legea. Fișa postului consider că e clară pentru toată lumea și nu cred că-și riscă nimeni locul de muncă, cu atât mai mult șeful serviciului juridic, nou transferat în primărie”, a mai spus consilierul local.

Roxana Iliescu a mai precizat că decizia administrației Fritz de a angaja avocați externi ascunde, de fapt, o problemă cu mult mai gravă: Dominic Fritz nu are încredere în compartimentul juridic al primăriei.

„Situația este foarte gravă și îi solicit pe această cale să clarifice de urgență în ce spețe juridice are și în ce spețe nu are încredere în juriștii primăriei. Este evident că nu poți să ai încredere doar în anumite situații că subalternii tăi își fac cum trebuie treaba… Și dacă ți-ai pierdut încrederea în avocatul tău într-o speță, nu îl mai angajezi niciodată. Să înțeleg că va concedia tot compartimentul juridic al primăriei? Apropo de contractarea unor avocați… Încă așteptăm o convocare a AGA de la Colterm în care să ne fie prezentat nouă, consilierilor locali dar și timișorenilor, Raportul firmei de avocatură contractate în vederea securizării patrimoniului Colterm, raport ce trebuia finalizat până în 25 iunie?! Da, administrația Fritz nu e la prima ispravă cu avocați externi. Sunt curioasă ce părere are și Curtea de Conturi de aceste două situații”, a mai precizat Roxana Iliescu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.