Cutremur de 7,2 grade în Haiti. Cel puțin 29 de oameni au...

Cutremur de 7,2 grade în Haiti. Cel puțin 29 de oameni au murit

0
DISTRIBUIȚI

Un cutremur major s-a produs sâmbătă în Haiti şi a fost simţit în toata zona Caraibilor. Autoritățile nu au anunțat încă dacă există victime și care este amploarea pagubelor.

Cutremurul cu magnitudinea 7,2 grade pe scara Richter a avut loc la 8 kilometri de oraşul Petit Trou de Nippes, la aproximativ 150 kilometri vest de capitala Port-au-Prince și la o adâncime de 10 km, a anunțat Institutul Geologic al SUA.

Cel puţin 29 de persoane au murit în urma cutremurului produs sâmbătă în Haiti, conform bilanţului preliminar anunţat de Serviciul Protecţiei Civile, informează Agenţia France-Presse.

„Există morţi, dar nu am încă un bilanţ foarte precis”, a declarat Jerry Chandler, directorului Serviciului de Protecţie Civilă din Haiti.


Bilanţul preliminar este de 29 de morţi şi numeroşi răniţi.

Cutremurul de 7,2 grade a provocat daune materiale semnificative în sud-vestul statului Haiti. Numeroase clădiri s-au prăbuşit în zona epicentrului cutremurului, în apropierea oraşului Saint-Louis-du-Sud, situat la 160 de kilometri de Port-au-Prince, capitala statului Haiti.

„Fac apel la spiritul de solidaritate şi la implicarea tuturor haitienilor, pentru a face faţă actualei situaţii dramatice”, a declarat premierul interimar din Haiti, Ariel Henry, care se va deplasa în zonele afectate grav de cutremur.

Ţara încă se recuperează după cutremurul cu magnitudinea de 7 grade care a avut loc în urmă cu 11 ani. Atunci, seismul a ucis zeci de mii de oameni şi a dărâmat sute de clădiri.

Recent, Preşedintele statului Haiti a fost asasinat, în reședința sa, de mercenari străini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.