Un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost înregistrat de aparatul radar în localitatea Șustra circulând cu viteza de 94 km/h, iar în urma testării cu aparatul Drugtest de către polițiștii de la Rutieră, acesta a ieșit pozitiv la cannabis, amfetamină și metamfetamină. El s-a ales cu dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Recaș au desfășurat o actiune pe raza de competență.
Agenții au oprit 110 autovehicule, au efectuat aproximativ 80 de testări cu aparatul etilotest și au aplicat 43 de amenzi în valoare de aproximativ 19.000 de lei.
Au fost reținute patru permise de conducere, din care două pentru conducerea sub influența alcoolului și două pentru depășirea limitelor legale de viteză.
De asemenea, au fost retrase și două certificate de înmatriculare.
În cazul unui șofer a fost nevoie de o urmărire pentru ca acesta să fie prins. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, care a condus un autoturism pe raza orașului Făget, unde nu a oprit la semnalul polițiștilor rutieri. Acesta fost urmărit pe autostrada A1 către Timișoara fiind oprit la ieșirea A1-Buziaș de către politistii orașului Recaș, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul avea permisul suspendat. S-a ales cu dosar penal.
De asemenea, un tânăr de 19 ani a condus un autoturism pe strada Simion Bărnuțiu din Timișoara fiind sub influența substanțelor psihotrope. A fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cannabis. I-a fost întocmit dosar penal.
O femeie de 32 de ani a fost înregistrată de aparatul radar în localitatea Șustra circulând cu viteza de 131 km/h, depășind cu 81 km/h limita legală de viteză. Aceasta a fost cu amendă în valoare 1.350 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.