Licean din vestul țării, medaliat cu aur la olimpiada internațională de chimie....

Licean din vestul țării, medaliat cu aur la olimpiada internațională de chimie. Ce „antecedente” are

0
DISTRIBUIȚI

Eminetul elev arădean Tudor Lile a devenit deja o adevărată celebritate în urma performanțelor obținute la olimpiadele internaționale de chimie la care a participat și la care a obținut rezultate strălucite.

În urmă cu doi ani, a obținut medalii de argint la olimpiadele de la Paris și Sankt Petersburg, în această primăvară a fost medaliat cu aur la Moscova și după ce a trecut de o etapă de selecție, a făcut parte din lotul olimpic care a reprezentat România la olimpiada mondială de chimie organizată zilele trecute în Japonia.

În acest an, Tudor Lile a absolvit liceul „Moise Nicoară” ca șef de promoție și a susținut examenul de bacalaureat pe care l-a promovat cu nota 10, și în urmă cu câteva zile a participat, alături de alți trei elevi, la olimpiada care ar fi trebuit să fie găzduită de Japonia, a patra olimpiadă internațională la care participă.


Din cauza pandemiei, aceasta a fost organizată online, iar după o probă obositoare care a durat nu mai puțin de cinci ore, în care concurenții au avut de rezolvat subiecte dificile, arădeanul Tudor Lile, Alexandru Cătălin Dianu și Raul-Mircea Bodrogean, ambii de la Liceul Internațional de Informatică București, au obținut medalii de aur, iar Ștefan Dimitriu de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov a fost medaliat cu argint. Lotul olimpic al României a fost coordonat de academicianul Marius Andruh, președinte al comisiei Olimpiadei de Chimie 2021.

Sursa foto: specialarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.