Peste 1 miliard de euro, fonduri europene disponibile prin POR 2021 –...

Peste 1 miliard de euro, fonduri europene disponibile prin POR 2021 – 2027 în regiunea de vest a țării

0
DISTRIBUIȚI

Agenția de Dezvoltare Regională Vest beneficiază de o alocare financiară de peste 1,1 miliarde de euro pentru Programul Operațional Regional Vest 2021-2027, în calitate de autoritate de management.

Pentru a cunoaște nevoile locuitorilor din Regiunea Vest care ar putea beneficia de sprijin prin fonduri europene în vederea creșterii calității vieții, ADR Vest a demarat o consultare publică prin intermediul unui chestionar, care trebuie completat până la data de 25 august 2021.


Chestionarul se adresează cetățenilor, autorităților și instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ, de cercetare, ONG-urilor și IMM-urilor. Respondenții sunt invitați să semnaleze nevoile prioritare ale regiunii și să precizeze dacă activitățile prevăzute în POR 2021-2027 răspund acestora. Răspunsurile vor fi luate în considerare, corelat cu obiectivele regulamentelor europene. La întâlnirile de lucru avute deja, versiunea de lucru a programului ADR Vest, transmisă spre analiză Comisiei Europene, a fost apreciată de aceasta.

POR Vest 2021—2027 acoperă diverse domenii, precum inovarea, specializarea inteligentă, creșterea competitivității IMM-urilor, digitalizarea eficiența energetică, infrastructura verde, regenerarea urbană, mobilitatea, investițiile verzi, infrastructura educațională, turismul și patrimoniul cultural. Actuala versiune de lucru a POR 2021-2027 și un rezumat al acesteia pot fi consultate pe site-ul ADR Vest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.