Politehnica a remizat cu Buzăul la întoarcerea publicului pe „Dan Păltinişanu”. Alb-violeţii...

Politehnica a remizat cu Buzăul la întoarcerea publicului pe „Dan Păltinişanu”. Alb-violeţii au deschis scorul devreme

0
DISTRIBUIȚI
Foto: sspolitehnica.ro

Echipa pregătită de Cristian Pustai, în foame mare de puncte după primele două runde „pe zero” a stricat mica sărbătoare a gazdelor. Cu public pe „Dan Păltinişanu”, acasă, după aproape un an şi jumătate, Politehnica a deschis rapid scorul prin omul căruia îi place stadionul chiar şi în starea actuală – Daniel Benzar. Bucuria a durat ceva mai bine de o oră de joc, căci Chică-Roşă a profitat de o eroare defensivă şi stabilit scorul final: 1-1!

Cu galeria alături, care a contestat iarăşi deţinătorul drepturilor TV şi modul în care acesta tratează fotbalul (cel puţin pe cel de ligă secundă), inclusiv printr-un mesaj edificator: „FOTBALUL ROMÂNESC E ÎN COLAPS TOTAL / ÎN LOC DE RECONSTRUCŢIE ÎL BATJOCORIŢI digiTAL”, Politehnica a deschis rapid scorul. Era de abia începutul minutul 4, când Benzar scutura plasa, cu un lat pe jos, la mingea trimisă de Andrei, titularizat în locul accidentatului Radu.

Suporterii nu au luat chiar cu asalt stadionul după atâta, timp, condiţiile şi canicula au contat şi ele, astfel că numărul total al celor intraţi a fost undeva pe la o mie, dar atmosferat plăcută a provocat la joc, cel puţin în primele minute, când soarele nu ardea aşa de puternic. Astfel că şi Ignea a fost aproape de gol, 12 minute mai târziu, cu o execuţie direct din corner.

Buzăul a pus apoi stăpânire pe joc, profitând şi de mulţumirea gazdelor în avantaj. Iar pe finalul reprizei Păduraru a fost întrebuinţat serios. Mai întâi a fost salvat la prima bară de devierea lui Mera, apoi a reţinut „capul” lui Ghinga la intrarea în cel de-al treilea minut al prelungirilor.

Mai proaspeţi, oaspeţii au pus presiune şi în partea secundă, dar abia după 20 de minute mai terne.


Chică-Roşă a profitat de fizic într-un duel cu Sofran, a trimis în centrul careului, Scutaru a respins, dar mingea a juns tot la buzoian, care a ales acum să şuzeze pe jos la colţul lung. Cu succes, pentru 1-1! Buzăul a avut apoi şi un gol anulat, pe motiv de henţ, la Cârstocea. Jucătorii lui Pustai au prins şi mai mult curaj, dar pe contaatacuri Bîrnoi putea rezolva partida. În minutul 82 a tras din careu exact pe direcţia lui Stoian, pentru ca zece minute mai târziu, în prelungiri, acelaşi portar să-l blocheze după o pătrundere, la care şi Benzar a avut şansa „a doua”, dar a rezultat doar un corner. Partida a fost şi încheiat în inferioritate numerică de Buzău, căci Zamfir a văzut două cartonaşe galbene în doar câteva minute (al doilea în min. 89).

Un 1-1 până la urmă considerat cam echitabil de ambele părţi. Politehnica are patru puncte după trei etape şi are sâmbăta viitoare meci la Techirghiol cu Unirea Constanţa, de la ora 11, aşadar netelevizat de această dată. Pentru Buzău acesta a fost primul punct, după două eşecuri la limită.

Politehnica: Păduraru – Sofran, Scutaru (81, Bocşan), Mera (cpt.), Oanea (71, Pamfile) – Ignea, Lazăr – D. Andrei, Benzar, Ursu (71, Bîrnoi) – Axente (63, Haţegan). Pe bancă: Harrison – S. Costea, Minteuan, Moţiu, Zaluschi. Antrenor: Dorin Toma.

FC Buzău: Stoian – Zamfir, Wiktorski, Ghinga (cpt.), C. Toma (46, Oltean) – Gaitan, A. Lopez (63, Cârstocea) – Ciobanu (84, Vîrtej), Ekollo, Neacşu (46, Andronic) – Chică-Roşă (78, Munteanu). Pe bancă: Avram – C. Petre, Mondragon, D. David. Antrenor: Cristian Pustai.

„A fost un joc bun, pe care l-am început foarte bine, înscriind în primele minute, acest lucru poate un pic ne-a liniştit şi am aşteptat mai mult adversarul ca să încercăm să plecăm pe contraatac… Din păcate nu am reuşit să marcăm al doilea gol şi acest lucru a contat. Am avut acea greşeală în zona noastră dreaptă, când am primit golul, dar ne-am revenit destul de repede şi pe final puteam să câştigăm jocul cu cele două-trei ocazii avute de Benzar şi de Bîrnoi… Iniţiativa cred că s-a cedat pe un moment psihologic, după ce marchezi e mai uşor să închizi jocul, pentru că noi am jucat acum patru zile, Buzăul a jucat duminica trecută, erau mult mai odihniţi decât noi. Acest lucru s-a văzut doar din aşezarea noastră şi prin faptul că am lăsat spaţii mai mari adversarului pentru a putea contracara jocul lor”, a precizat tehnicianul Politehnicii.”, a declarat Dorin Toma, tehnicianul Politehnicii.

Cristian Pustai, „principalul” Buzăului, a considerat rezultatul echitabil până la urmă. „Foarte greu a fost acest joc, ştiam că ne aşteaptă un meci greu, pentru că Timişoara-şi revenise la Călăraşi. A jucat foarte bine şi a câştigat, a înscris trei goluri. Din păcate, la moralul nostru, de zero puncte după două etape, s-a adăugat şi acea nesincronizare din minutul 4 şi e foarte greu să alergi iar după egalare. Aţi văzut că am încercat, chiar şi în zece oameni să câştigăm, pentru că ne trebuiesc puncte, se îndepărtează echipele care şi le acumulează, însă e bine că nu mai avem zero (…) Eu zic că am dominat jocul, dar şi ei au fost tăioşi, la câteva contraatacuri, au avut şi la ultima fază a jocului, puteau să câştige. A fost un joc echilibrat, cu un avantaj la noi, de poziţionare, de posesie, de… chiar şi mai multe atacuri poziţionale cred. Dar rezultatul e echitabil, că acela rămâne”, a spus Pustai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.