Primarul liberal al Buziașului după scandalul de la alegerile PNL Timișoara: „Au...

Primarul liberal al Buziașului după scandalul de la alegerile PNL Timișoara: „Au fost călcate în picioare toate principiile şi valorile democraţiei interne de partid”

2
DISTRIBUIȚI

Analizând „cu mult calm şi discernământ” toate cele întâmplate în PNL, în ultima lună, de la eşecul alegerilor din 3 iulie, până azi, 4 august, primarul Buziașului, Sorin Munteanu, constată cu regret „cum în repetate rânduri şi fără cele mai mici scrupule au fost călcate în picioare, toate principiile şi valorile democraţiei interne de partid”.

Munteanu spune că la alegerile din 31 iulie a văzut colegi cerându-şi dreptul statutar la vot, dar nu au fost lăsaţi să voteze.

„Sunt membri PNL cu contracte de muncă în Timişoara, fiind plătitori de cotizaţie din 2017, colegi pe care-i cunosc şi îi cunoaşteţi: ingineri, avocaţi. Au fost scoşi total nestatutar de pe convocatorul alegerilor, pe motiv că ar fi golani, în gândirea unora! Am văzut cum în CDJ au manipulat votul online, pe zoom, privind suspendarea unor colegi. Am văzut cum în BPJ se votează norma de reprezentare la conferinţa judeţeană, cu 45 de voturi în sală din 63, iar o săptămână mai târziu, acelaşi BPJ, cu 27 de voturi în sală şi cinci voturi online (?!) schimbă norma de reprezentare, pentru că se poate şi asa vor unii… Pentru că o masă mai mare de oameni poate fi manipulată mai usor!”, a transmis Sorin Munteanu într-un mesaj postat pe o rețea de socializare.

Liberalul a mai precizat că a văzut cum nu sunt respectate dispoziţiile şi deciziile forurilor superioare-statutare, ale partidului.

„Am văzut mesaje grobiene, de mahala, exprimate de liderii organizaţiei, împotriva unor colegi şi a preşedintelui partidului! Am văzut lipsa de comunicare, negociere pentru a avea un consens politic! Am văzut practicile prin care s-a votat la alegerile din 31 iulie, modalitate pe care Petru Groza şi Ana Pauker ar fi fost invidioşi! Am văzut cum a fost decapitată o întreagă conducere a unei organizaţii municipale, cum este cea de la Lugoj.


Am văzut ce susţinere are tandemul Nica – Groza la Lugoj, unde o singură persoană a venit la alegerile organizate de cei doi. Am văzut explicaţia halucinantă a lui Alin Nica, potrivit căreia alegerile nu trebuie consumate, ci doar anunţate. Ca şi cum la o nuntă, dacă nu vine mireasa, se poate spune că aceasta a fost organizată”, a mai transmis primarul orașului Buziaș.

Sorin Munteanu a mai spus că, fără alegeri la Lugoj, potrivit Statutului PNL nu poate fi organizată nici Conferinţa Judeţeană, „dar în PNL Timiş nu mai contează statutul! Nici în al 12-lea ceas aceste practici nu încetează. Potrivit Statutului PNL, cu cinci zile înaintea Conferinţei judeţene, trebuia să fie afișat un convocator cu delegaţii, care nu există”.

„Trebuia înfiinţată o Comisie de organizare, care să stabilească modalitatea de desfășurare a alegerilor pentru a nu fi organizate în grabă! Nu a fost înfiinţată! Stalin spunea că «nu contează cine votează, contează cine numără voturile»! Actualii lideri interimari ai PNL Timiş ne spun că nu contează ce vor să voteze liberalii din Timiş, contează cum îşi pun ei delegaţii. Pentru toate acestea si multe altele, DE CE trebuie să suferim, cu toții?! Personal, nu voi gira astfel de derapaje și voi fi întotdeauna ferm și îmi voi exprima întotdeauna punctele de vedere pentru valorile în care cred și conform principiilor care mă reprezintă!”, a transmis Sorin Munteanu.

Primarul a mai spus că el crede în unitate și în libera exprimare a fiecărui coleg.

„Cred şi sunt convins că se vor lua măsuri pentru ca toate cele întâmplate să nu se mai repete! Voi rămâne acelaşi OM! Cu aleasă prețuire! Îi rog pe colegii primari, indiferent de opţiunea fiecăruia, să fie atenţi la orice formă de manipulare şi încălcare a regulilor democratice, indiferent de cine le încalcă! Să nu le fie teamă, pentru că teama de azi ne duce la pierzanie! Ceea ce pare un câştig azi, pe termen lung, vom plăti cu toţii!”, a mai spus Munteanu.

2 COMENTARII

  1. El comentează de principii si statut si moralitate .
    Sa spuna pe ce criterii a fost angajat managerul public la primăria pe care o conduce .
    PSD istul nr 1 din PSD trecut la PNL si acuma este manager public numit direct fara nici un anunt de participare asa cum a procedat primarul din Timisoara unde au fost la selecție peste 100 de persoane si sa ales cel mai capabil .
    La Buziaș a fost numit direct un PSD ist .
    Asa k SA NE LASE CU STATUTUL PNL si cu moralitatea si alte principii de care zice .
    Urmareste numai interesul si atat .

    • Las-o mai moale cu exemplul pozititiv primarul impostor și mafiot din Timișoara care manipulează că a ales pe bune din 100 de candidați. Mafia urbanistică e mai tare ca oricând în Timișoara, orașul cu centrul retrocedat la țigani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.