Primarul Timișoarei vrea să angajeze avocați ca să se judece cu funcționarii...

Primarul Timișoarei vrea să angajeze avocați ca să se judece cu funcționarii nemulțumiți de noua organigramă. De ce nu are încredere în juriștii din subordine UPDATE Proiectul a fost aprobat de consilierii locali

5
DISTRIBUIȚI

Consiliul Local Timișoara a fost convocat de îndată, astăzi, de către Dominic Fritz pentru a aproba un proiect de hotărâre prin care să permită Executivului să angajeze avocați care să reprezinte primăria în procesele pe care angajații nemulțumiți de noua organigramă le vor deschide.

Decizia de a achiziționa servicii juridice, deși municipalitatea are un departament de specialitate, este motivată prin „specificul litigiilor – litigii de muncă în care sunt parte salariați din cadrul aparatului de specialitate și care au o tipologie aparte pentru că pot viza inclusiv juriști care activează în aparatul de specialitate al primarului” și „existența unor relații personale și profesionale între juriștii din aparatul de specialitate și ceilalți
funcționari care pot afecta imparțialitatea, obiectivitatea și eficiența instrumentării dosarelor existente pe rol, precum și a dosarelor care urmează să fie deduse judecății”.

De asemenea, primarul Fritz a considerat că există „o justificare care ține de managementul riscului – unul din riscuri fiind exercitarea necorespunzătoare sau neexercitarea atribuțiilor de serviciu pe fondul unor convingeri personale care pot să nu aibă nici o legătură cu spețele deduse judecății (risc care ține de factorul uman), la care se adaugă și un risc care vizează securitatea informațiilor și a strategiilor de abordare a spețelor în care sunt implicați angajați din aparatul primarului.


Cu alte cuvinte, dincolo de cele două argumente de ordin funcțional, soluția propusă vine să protejeze și să preîntâmpine posibile conduite care ar presupune neglijarea îndatoririlor funcționarilor publici încadrați în serviciul juridic”.

Nu există nicio sumă pe care primarul Timișoarei o propune spre aprobare, cerându-li-se consilierilor locali să aprobe, practic, un cec în alb Executivului. Ședința este programată, astăzi, începând cu ora 14.00. Dominic Fritz a mai primit, până acum, aprobarea CLT pentru a contracta servicii juridice pentru a apăra interesele Primăriei Timișoara în problemele generate de Colterm SA.

UPDATE După începerea ședinței extraordinare, consilierul local Radu Țoancă (PSD) a întrebat dacă este legală votarea acestui proiect de hotărâre. Fritz a răspuns că „nu este doar perfect legal, ci și o strategie de a apăra interesele primăriei. Nu vreau să speculez acum ce se întâmplă dacă pierdem. Nu aș vrea să riscăm câștigarea acestui proces, nu avem de ce să pierdem, poate doar dacă nu ne apărăm așa cum trebuie”.

„Nu mi se pare normală această abordare și nu voi vota acest proiect. Am votat pentru Colterm. Dar primăria are zeci de angajați în domeniul juridic. Haideți atunci să desființăm Serviciul Juridic și să angajăm o firmă de avocatură. Am primit asigurări că organigrama este legală, că nu este nicio problemă dacă o votăm”, a spus Radu Țoancă.

Fritz a mai spus la ședința consiliului local că cei de la Curtea de Conturi preferă ca municipalitatea să piardă 3.000 – 4.000 de euro cu firma de avocatură decât să piardă procesul și să plătească salarii, inclusiv retroactive. Proiectul a trecut cu 18 voturi pentru, două împotrivă și o abținere.

Liderului de sindicat Tiberiu Negrei a spus că 33 de angajaţi au dat în judecată Primăria Timişoara. Motivul este nouă organigramă adoptată luna trecută, prin care au fost desfiinţate 80 de posturi, din care 10 sunt de conducere. Tribunalul Timiş a acceptat acţiunea de contencios administrativ şi fiscal a sindicatului, pentru „suspendare executare act administrativ”, şi a fixat termenul în data de 9 august.

5 COMENTARII

  1. Toate aceste cheltuieli a proasta pe banii timișorenilor tr imputate la CLT si la primarul slit .
    Pana acuma nu a făcut nimic . A dat afară oameni si va angaja altii USR isti de-ai lui . În rest managementul cu acest primar este praf .
    A dat dovadă că nu este capabil să conducă nici o primărie de comună.
    Dar asta este , la ti votat voi care la ti votat sa suportati acuma 4 ani

  2. „Curtea de Conturi a zis” ???????…wtf? de cand anume Curtea „prefera”? Pesemne herr Fritz nu a dat explicatii la curtea de conturi niciodata. Curtea de conturi nu emite parereri, curtea de conturi constata legalitatea tuturor actiunilor (plati, achizitii, contracte, etc) care s-au derulat intr-un an de zile. Anul asta a fost verificata activitatea domnul Robu din 2020. De la anul incepe distractia pentru noua administratie….

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.