Reîncepe războiul în alianța PNL-USR PLUS. Ben Oni Ardelean: „Stimate domnule încă...

Reîncepe războiul în alianța PNL-USR PLUS. Ben Oni Ardelean: „Stimate domnule încă primar, opriți-vă! (…) Lăsați-vă la o parte gașca lihnită și plină de frustrări personale”

0
DISTRIBUIȚI

Parlamentarul liberal Ben Oni Ardelean a reacționat extrem de dur la auzul veștii că administrația timișoreană intenționează să mărească de anul viitor impozitele și taxele locale.

„Salvatorul” Dominic Fritz, după ce i-a fost declarată ilegală în primă instanță organigrama schimbată cu surle și trâmbițe, aflăm că tocmai a mai întocmit un proiect de hotărâre care va majora taxele și impozitele timișorenilor în anul 2022.


Stimate domnule încă primar, opriți-vă! Ura propagată în comunitate, umilirea contribuabililor în plină pandemie, mizeria și gunoaiele care se revarsă pe străzi, întârzierea sau oprirea tuturor proiectelor pornite anterior, lipsa de viziune și încăpățânarea demnă de un adolescent, transformă frumoasa Timișoara de ieri, într-un biet oraș de provincie al oamenilor încruntați”, a transmis deputatul liberal.

Ben Oni Ardelean vine cu sfaturi pentru primarul Dominic Fritz: „Lăsați-vă la o parte gașca lihnită și plină de frustrări personale și lucrați în interesul oamenilor care v-au votat cu entuziasm. Nivelul de dezamăgire a atins cote alarmante la nici un an de mandat, iar voi continuați în același ritm bezmetic. Sper totuși că la prezentarea bilanțului de un an de mandat veți veni cu ceva concret, nu doar cu scuze și cifre aruncate pe slide-uri aranjate bine de consilierii IT-iști”.

Ardelean se întreabă dacă la baza acțiunilor colegilor de alianță stă purul amatorism sau reaua-credință.

„Dacă avem, totuși, parte de un mix al celor două elemente, pentru Timișoara următorii trei ani vor fi tragici. În numele comunității, vă rog, pentru a nu știu câta oară: treziți-vă și lucrați în interesul orașului care v-a dat un loc de muncă! Timișoara nu merită bătaia de joc la care o supuneți!”, a mai transmis liberalul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.