Schimbarea la Față, sărbătoare pentru sârbii din România. Ce evenimente sunt programate

Schimbarea la Față, sărbătoare pentru sârbii din România. Ce evenimente sunt programate

0
DISTRIBUIȚI

Comunitatea sârbă se pregătește să celebreze cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Schimbării la Față a Sârbilor din România, manifestare organizată de Uniunea Sârbilor din România, care va avea loc între 17 și 19 august, pe ruta Timișoara – Baziaș – Belobreșca.

Deschiderea festivă a acestui eveniment literar-spiritual va avea loc în 17 august, la sediul Consulatului General al Republicii Serbia, și în seara aceleiași zile, la ora 20,00, la sediul Uniunii Sârbilor din România va fi deschisă expoziția Consiliului Național Sârb din Muntenegru, „Așa au vorbit strămoșii noștri”.

Nenad Grujičić

În cea de-a doua zi a sărbătorii, în prezența mai multor poeți și a corului bisericii ortodoxe din Belobreșca, premiul Diploma specială de Baziaș va fi decernat poetului Nenad Grujičić la vechea mănăstire „Sf.


Sava” de pe malul Dunării, întemeiată, potrivit tradiției, în anul 1225 de primul arhiepiscop al sârbilor, Sfântul Sava Nemanja. Festivitatea va fi urmată, la ora 21,00, de o seară internațională de poezie la Centrul Cultural Sârbesc „Sf. Sava” din Baziaș.

În 19 august, după participarea la Sfânta Liturghie și ritualul de tăiere a colacului la mănăstirea Baziaș, va avea loc o masă rotundă, intitulată „Sârbii de pretutindeni și colaborarea dintre sârbii din Montenegro și România”, și vor fi vizitate mai multe obiective din Clisura Dunării. La ora 20,00, la Centrul Cultural Sârbesc Belobreșca va fi comemorat scriitorul și realizatorul TV Raico Cornea, care s-a stins din viață luna trecută, la doar 51 de ani, după care, o nouă Seară Internațională de Poezie va încheia acestă ediție a sărbătorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.