SCM Timişoara a mai înregimentat un străin cu experienţă. Un baschetbalist bulgar...

SCM Timişoara a mai înregimentat un străin cu experienţă. Un baschetbalist bulgar s-a alăturat „leilor”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: 3la3.ro

Baschet SCM Timişoara şi-a mărit rândurile. Noul sosit se numeşte Ivan Lilov, e bulgar, are 33 de ani şi evoluează pe postul de shooting guard. Acesta a mai activat în Liga Naţională la Gaz Metan Mediaş şi a sosit pe Bega din ţara natală, de la BC Yambol.

Lilov are 1,96 metri, 100 kg și va purta nr. 6 pe maiou, conform anunţului clubului. „Știu că Timișoara are o organizare bună și că este una dintre cele mai bune echipe din România.


Voi face tot posibilul să ajungem sus în noul sezon, cred că vom reuși acest lucru cu spirit de echipă și muncind ca un grup unit. Am văzut că baschetul românesc devine tot mai bun de la un an la altul și sunt fericit că mi s-a oferit șansa să pot evolua aici. Voi lucra pentru prima dată cu Dragan Petricevic, am auzit că este un antrenor bun, care pune accent pe disciplină în teren. Sper să nu mai existe restricții, iar suporterii să vină la sală să ne susțină. Avem nevoie de ei, sunt sigur că împreună vom reuși un sezon bun, în care ne vom atinge obiectivele”, a declarat Ivan Lilov.

Bulgarul e al șaselea jucător strain din lotul echipei timişorene, după Milos Komatina, Adam Mirkovic, Nikola Gajic, Darrion Strong-Moore și Revaz Rogava. Unul dintre jucătorii importanţi care au evoluat în ediţiile trecute la alb-violeţi, Nikola Pesakovic, s-a alăturat cehilor de la Kralovsti Sokoli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.