Start fals pentru Politehnica în campionat: 0-3 pe „Cluj Arena”. Dorin Toma:...

Start fals pentru Politehnica în campionat: 0-3 pe „Cluj Arena”. Dorin Toma: „Un joc în care în prima repriză nu prea am contat”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: sspolitehnica.ro

Debut nereuşit în partidele oficiale pentru alb-violeţi sub comanda antrenorului Dorin Toma. Politehnica a fost depăşită de „U” Cluj, scor 0-3, pe arena ardeleană. Iar scorul final fost stabilit încă din prima parte.

Timişorenii, lipsiţi de câteva piese ce-i drept, poate cea mai importantă fiind absenţa lui Scutaru, accidentat, nu s-au dezmeticit bine impunătoara Cluj Arena şi tabela indica deja 1-0, din minutul 10, pentru gazde, după reuşita simplă a lui Vali Alexandru, din centrul careului bănăţean. Minutul 30 putea aduce un penalti pentru oaspeţi, dar arbitrul Lucian Rusandu a ignorat un placaj asupra lui Mera iar în următoarele trei-patru minute jocul a fost practic decis definitiv. Mai întâi (min. 32) Hofman s-a trezit liber în marginea careului şi a punctat cu un şut la colţul lung, pentru ca două minute mai târziu Ribeiro să profite de un cadou de la Zaluschi şi apoi să-l execute în mod asemănător pe Păduraru.

Replica alb-violeţilor a fost destul de palidă, atât înainte de pauză, cât şi după. Doar două şuturi de la distanţă, ale lui Axente şi Sofran, i-au mai dat ceva, dar puţine emoţii, tânărului Micle. Repriza secundă a adus un şut mai greu de respins al lui Sofran şi cam atât, mai degrabă tot „U” s-a văzut aproape de gol.


La Poli doar intrările lui Ursu şi Benzar au mai animat mijlocul terenului, dar cei doi nu sunt apţi 100% fizic.

Start fals şi urmează o nouă deplasare grea pentru alb-violeţi, marţea viitoare, de la ora 17.00, pe terenul Dunării Călăraşi.

La meci a fost prezentă şi o galerie timişoreană numeroasă, care a taxat programarea in zi de marţi a partidei de către deţinătorul drepturilor TV.

FC Universitatea Cluj: Micle – Gîţ, Gugu (cpt.), D. Ispas, Mitrea – Dican (70, Haită), Balgiu – Hofman (84, Moraru), Ribeiro (77, Ţurcan), Blejdea (70, Pîrvulescu) – V. Alexandru (77, Voinea). Pe bancă: Gorcea – Vomir, Taub, D. Novac. Antrenor: Erik Lincar.

Politehnica Timişoara: Păduraru – Sofran, Mera, Bocşan, Pamfile – Ignea – D. Radu (65, Andrei), R. Rus (55, Benzar), Zaluschi (55, Ursu), Bîrnoi – Axente (78, Oanea). Pe bancă: Devenish-Meares – Moţiu, Minteuan, S. Costea. Antrenor: Dorin Toma.

Nereuşitele din jocul alb-violeţilor au fost evidenţiate la final şi de către antrenorul Dorin Toma:

“Din păcate pentru noi este un debut cu stângul. Un joc în care în prima repriză nu prea am contat, în care am făcut greşeli mari individuale. În a doua repriză am încercat să echilibrăm jocul. Chiar l-am echilibrat, dar din păcate la finalizare nu prea am contat. Poate a fost şi trac la debut, în amicale am arătat cu totul altceva. Dar din păcate amicalele sunt amicale. Am jucat cu Liga 3, doar ultimul joc ce am mai jucat cu Ripensia. Din păcate nu am reuşit să avem atitudinea şi determinarea pe care am avut-o atunci. Iar acest lucru a contat”, a declarat Dorin Toma, antrenorul principal al Politehnicii.

“Şi absenţele au contat. Lipsa lui Scutaru s-a simţit, lipsa lui Serediuc, aveam mai multe soluţii cu ei. Dar nu asta a contat până la urmă. A contat atitudinea noastră din prima repriză. Gol din aut pe organizare defensivă, pase la adversar, greşeli pe care nu le-am făcut până acum, dar iată, poate a fost prea mare presiune pe unii jucători şi acest lucru s-a văzut”, a mai spus Dorin Toma.

Politehnica va beneficia de aportul unui partener principal pentru următoarele două sezoane – este vorba despre o cunoscută casă de pariuri care apare şi pe tricourile lui… Dinamo. Acordul a fost oficializat inaintea jocului de azi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.