Celebra solistă Aura Twarowska a aflat de la primarul Fritz de ce...

Celebra solistă Aura Twarowska a aflat de la primarul Fritz de ce nu a ales-o și a preferat un candidat cu dosar respins ca șef al Filarmonicii Timișoara

10
DISTRIBUIȚI

Primarul Dominic Fritz l-a propus pentru funcția de director interimar al Filarmonicii „Banatul” pe Ovidiu Andriş, un fost candidat pentru funcție al cărui dosar de concurs a fost respins în iulie, pentru că nu îndeplinea condițiile de experiență.

Celebra solistă de operă Aura Twarowska a fost de asemenea „în cărți” pentru interimat, însă edilul-şef i-a spus că nu este chiar ceea ce are nevoie filarmonica acum şi că preferă varianta mai tânără, mezzosoprana cu sute de spectacole pe scena Operei de Stat din Viena exprimându-și dezamăgirea într-o declarație pentru PRESSALERT.ro.

„Da, am fost unul dintre candidații la concursul pentru ocuparea postului de manager al Filarmonicii Banatul. Dar se pare că cele două doctorate ale mele, două studii postuniversitare, două facultăți, o carieră solistică internațională sub bagheta celor mai mari dirijori și alături de cei mai celebri soliști ai lumii nu sunt importante pentru primarul Timișoarei. Cu siguranță cel numit de domnia sa ca interimar, și care va duce Filarmonica Banatul prin Provocarea 2023 are studii mai temeinice şi mai multă experiență…”, spune mesajul semnat dr. drd. ec. Aura Twarowska, mezzosoprană.

Artista a făcut parte în trecut din corul Filarmonicii „Banatul”, înainte de a trece la Opera Națională din Timişoara ca mezzosoprană, iar apoi la Opera din Viena.

De asemenea, Aura Twarowska este director fondator al Festivalului International Lugoj Clasic, director artistic al Concursului Internațional de Canto „Sabin V.


Drăgoi” şi director artistic la Concursul Internațional de Canto „Tiberiu Brediceanu” Lugoj.

În plus, mezzosoprana  este licențiată în muzică – specializarea canto, la Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu masterat – specializarea artă vocală la Facultatea de Interpretare Muzicală de la Academia de Muzică din București.

Ulterior, a devenit doctor în muzică la Universitatea Națională de Muzică București şi a obținut o licență de economist, specializarea contabilitate și informatică de gestiune. Mai recent, a urmat cursurile Școlii de Leadership Cultural Timișoara, organizat de Universitatea de Vest și Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, şi un curs de manager la Avangarde Business Academy București. În plus, Aura Twarowska a urmat studii postuniversitare în management cultural la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar în prezent este doctorand în management la UVT.

Mezzosoprana a cântat pe importante scene de operă și concert ale lumii, precum Wiener Staatsoper (peste 400 de spectacole până în prezent), Wiener Musikverein (Goldenesaal si Brahms Saal) Carré Theater și Concertgebouw – Amsterdam, Esplanade – Singapore, Bunka Kaikan – Tokyo, Berliner Philharmonie, Rudolphinum Praga, The Shanghai Oriental Arts Center, Seoul Arts Center, National Concert Hall Taipei, Kaohsiung City Culture Center, Opera Națională București, Opera Naţională Română Timișoara, Ateneul Român, Sala Palatului, Radiodifuziunea Română, Filarmonica Moldova, Filarmonica Transilvania etc.

Cetățean de onoare al Lugojului, artista este decorată de Președintele României cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de Cavaler, și premiată de Elite Art Club UNESCO pentru promovarea valorilor culturale românești în țară și în străinătate.

În vârstă de 33 de ani, Ovidiu Andriș este absolvent al Facultatii de Muzică din Hamburg, iar din 2017 este președintele și fondatorul Trib’Art – o asociație din Timișoara care derulează proiecte culturale locale, naționale și internaționale, cunoscută drept „Tribul Artistic”. Din poziția de manager cultural, Ovidiu Andriș a inițiat și coordonat proiecte remarcabile în domeniul muzical-educațional, precum Romanian Chamber Orchestra, Eufonia, Scena din cartier sau Pavilion Muzical, simultan fiind implicat și în producția unora dintre cele mai importante evenimente ale Asociației TM2023 – Capitala Europeană a Culturii.

10 COMENTARII

  1. Jurnaliști circotasi, pai voi o comparați pe una disperată după titluri, cu experienta STRICT DE SCENĂ, cu altul care e licentiat la Universitatea de Muzica si Teatru din Hamburg?! Plus diploma de masterat la Academia de Orchestra a Filarmonicii de Stat din acelasi oras, cu Aexperienta în management, nu gurist de scena…

    • Domane cât de agresivi sunteți …exact cum erau cei din partidul nazist nu exista bun simt și respect pt nimic și nimeni. Tipic usr-plus. Probabil și dimplomele domnului sunt exact ca și dimplomele primarului( doar din vorbe ).
      P.s. Cu siguranța asta a ajuns primar cum a ajuns fufa aia la sectorul unul !!

  2. De ce se angajeaza doar minoritati sexuale in functii executive? Nu ma deranjeaza diversitatea…dar…in acest caz…”minoritatile” nu devin oare „majoritati’? Avem primar ghei…arhitect sef ghei…asta de la filarmonica sigur e ghei…probabil si consilierul Gref e ghei….cred ca au dat cu prea mult gender fluidness pe jos…si alunecam. Nu incercam sa facem si angajari mai straight si fara shmenuri?

  3. In cercurile profesionale,madama in cauza e demult cunoscuta ca fiind lipsita de simtul ridicolului si bolnava dupa functii.In ceea ce o priveste,dupa incercarea nereusita cu Opera din Timisoara,a venit rindul Filarmonicii sa puna lucrurile la punct.Tot CV-ul ala umflat artificial cu tot felul de smenuri si susanele locale s-a dovedit (in sfirsit!) inutil.
    Bravo Fritz & consilierii,poate apucati sa faceti ordine si in domeniul in cauza.

  4. In cercurile profesionale,madama in cauza e demult cunoscuta ca fiind lipsita de simtul ridicolului si bolnava dupa functii.In ceea ce o priveste,dupa incercarea nereusita cu Opera din Timisoara,a venit rindul Filarmonicii sa puna lucrurile la punct.Tot CV-ul ala umflat artificial cu tot felul de smenuri si susanele locale s-a dovedit (in sfirsit!) inutil. Bravo Fritz & consilierii,poate apucati sa faceti ordine si in domeniul in cauza.

  5. Incompetenții ăștia de Usr-iști sunt o plagă. Toți neputincioșii, fără experiență în administrație, de pe la tot felul de asociații, sunt aduși să conducă orașul și să sugă banii poporului. Ca și consiliera locală comunista și nu numai, pensionara Militaru Rodica. Doamne dă să ne scăpăm de acești impostori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.