Veteranii muzicii experimentale românești Makunouchi Bento participă la programul Short Sounds

Veteranii muzicii experimentale românești Makunouchi Bento participă la programul Short Sounds

0
DISTRIBUIȚI

Veteranii muzicii experimentale românești, Makunouchi Bento au fost invitați să participle în cadrul programului Shot Sounds: Silent Romanian Documentary, care adduce în fața publicului proiecții de film mut cu muzică live, care se va desfășura luna viitoare în București.

Proiectul „Short Sounds: Silent Romanian Documentary” este un experiment audiovizual ce urmărește reactivarea arhivei de film mut românesc, prezentând cinci selecții tematice de filme documentare realizate în perioada 1897-1942 și adaptate sonor de artiști contemporani activi pe scena muzicii experimentale din România.


Compozițiile sonore sunt realizate de Makunouchi Bento, Sillyconductor (Cătălin Matei), Mitoș Micleușanu, Simina Oprescu, Somnoroase Păsărele (Gili Mocanu).

Makunouchi Bento vor reorchestra programul „Zi de zi” – Documentare de actualitate (1897-1940). , evenimentul urmând să se desfășoare în data de 3 septembrie, de la ora 20. Proiecțiile vor avea loc în aer liber, în curtea din spatele Rezidenței BRD Scena9 din București, iar selecțiile vor fi difuzate și online pe site-ul asociației www.imageandsound.ro

Felix Petrescu (Waka X) şi Valentin Toma (Toma Carnagiu, FKA Qewza) au pus, pe la finalul anului 2000, bazele Makunouchi Bento („cutia pentru prânz” japoneză), pseudonim ce acoperă variate proiecte cinematice / experimentale / electroacustice. Cei doi timișoreni au reuşit, într-un fel sau altul, să clădească o discografie rezonabil de cuprinzătoare: 5 albume şi 4 compilaţii personale, 26 de EP-uri şi 12 single-uri, câteva înregistrări live, piese incluse pe mai mult de 40 de compilaţii, remixuri şi colaborări cu numeroși artişti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.