Administratorii își pot ridica atestatele de la Primăria Timișoara

Administratorii își pot ridica atestatele de la Primăria Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Primăria a anunțat că eliberează certificatele de administratori condominii pentru persoanele fizice care au depus dosare conforme cu cerințele Legii 196/2018, până la data de 6 septembrie.

Atestatele vor fi eliberate prin Compartimentul Asociații de Proprietari, la sediul din str.


Piatra Craiului nr. 3 (fosta clădire Colterm), etaj I, luni, miercuri și vineri de la 8.30 la 10.30, iar marți și joi între orele 8.30 – 10.30 și 14 – 16.

Ridicarea atestatului se face personal, pe baza documentului de identitate. Persoanele care au depus la dosar doar adeverința de absolvire a cursului de calificare ca administrator condominii conform Legii 196/2018, vor depune, la ridicarea atestatului, copia certificatului de calificare.

Pentru ridicarea atestatului în alt interval orar decât cel menționat anterior, este necesară o programare prealabilă telefonică la Compartimentul Asociații de Proprietari.

Detalii suplimentare se pot obține de la Compartimentul Asociații de Proprietari, la numărul de telefon 0256.408.376.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.