Amenzi de zeci de mii de lei pentru comercianții care nu respectă...

Amenzi de zeci de mii de lei pentru comercianții care nu respectă „legea anti-plastic”

0
DISTRIBUIȚI

De astăzi, 29 septembrie, se aplică majoritatea contravențiilor stipulate în legea anti-plastic, cea care a intrat în vigoare la începutul acestei luni și care a transpus tardiv în legislația națională o Directivă Europeană, transmite economica.net.

Cei vizați sunt retailerii și cei care își comercializează propriile produse, iar amenzile sunt cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

Legea anti-plastic, (Ordonanța 6/2021) intrată în vigoare în data de 2 septembrie, include o serie de contravenții aplicabile, începând de miercuri, 29 septembrie. Cei vizați sunt operatorii care comercializează cu amănuntul astfel de produse sau care le utilizează pentru comercializarea propriilor produse. Aceasta în contextul în care nu au apărut încă norme metodologice sau alte acte de modificare prin care să se acorde o perioadă de tranziție, în cazul obligațiilor care impun o pregătire prealabilă.

Spre exemplu, potrivit legislației în vigoare  comercianții sunt obligați să ofere consumatorului alternative reutilizabile la punctele de vânzare, adecvate și durabile sau care nu conțin plastic.

În al doilea rând, legislația impune aplicarea unui preț de vânzare pentru produsele de unică folosință furnizate și evidențierea respectivului preț distinct pe documentele de vânzare.

Și toate acestea se întâmplă în contextul în care legislația anti-plastic prevede reducerea progresivă a cantităților de produse din plastic introduse pe piață astfel: 5% pentru anul 2023, 10% pentru anul 2024, 15% pentru anul 2025 și 20% pentru anul 2026, raportat la anul 2022.

„Reducerea consumului de plastic este o direcție strategică în care investim constant.


De aceea, încă din 2019, înainte ca decizia Consiliului UE privind interzicerea utilizarea articolelor din plastic de unică folosință să intre în vigoare, Lidl România a eliminat în mod voluntar din sortiment articolele de unică folosință precum paie, pahare, farfurii adânci și întinse, sau tacâmuri. Produsele de unică folosință au fost înlocuite cu alternative confecționate din materiale prietenoase cu mediul. Spre exemplu, bețisoarele de urechi din plastic au fost înlocuite cu bețisoare de urechi din celuloză certificată FSC. Această măsură se înscrie în strategia internațională a Grupului Schwarz de reducere a plasticului numită REset Plastic.

În cadrul acestei strategii, ne-am angajat ca până în 2025 să reducem cu până la 20% cantitatea de plastic utilizată în ambalajele produselor marcă proprie – acolo unde acest lucru este posibil fără a afecta integritatea ambalajului, să luăm măsuri astfel încât ambalajele tuturor produselor marcă proprie să fie într-o proporție cât mai mare reciclabile, dar și să folosim, în medie, 20% material reciclat în ambalajele din plastic ale produselor noastre marcă proprie.

Pentru a ne îndeplini acest obiectiv, am gândit strategia în cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inițiative de inovare și educare în domeniu”, au explicat pentru economica.net oficialii Lidl.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.