Angajații de la spații verzi din Timișoara, învățați cum să salveze copacii...

Angajații de la spații verzi din Timișoara, învățați cum să salveze copacii bătrâni

0
DISTRIBUIȚI

În premieră pentru Timișoara, funcționari ai Direcției Infrastructură Verde din cadrul primăriei și angajați ai firmelor care gestionează spațiile verzi din municipiu participă, în perioada 21-24 septembrie, la un curs de arboricultură urbană organizat de Asociația Peisagiștilor din România – AsoP.

În cadrul acestui Curs de Arboricultură Urbană, funcționari din cadrul Direcției Infrastructură Verde a Primăriei Municipiului Timișoara, cât și angajați ai celor trei firme care se ocupă de întreținerea parcurilor și spațiilor verzi din oraș vor învăța cum se gestionează corect arborii în spațiul urban, cum se tomografiază arborii veterani și cum pot fi detectați anumiți factori de stres care afectează sănătatea acestora.

Evenimentul face parte din campania de creștere a calității spațiilor verzi din țară, o inițiativă lansată la nivel național de Asociația Peisagiștilor din România – AsoP în parteneriat cu companiile Enel.


Demersul are ca scop îmbunătățirea zonelor verzi din interiorul localităților prin protejarea arborilor.

Cursul va cuprinde elemente teoretice și practice, urmând ca participanții să fie instruiți cu privire la folosirea Registrului Verde și să descopere exemple de bună practică în acest sens. Mai mult, Cursul de Arboricultură Urbană va avea în structura sa o componentă extrem de importantă pentru crearea unor orașe durabile, respectiv tomografierea arborilor veterani. Acest proces non-invaziv este esențial pentru menținerea unui mediu sigur și sănătos, echipamentele folosite având capacitatea de a analiza structura arborelui și de a observa cât de afectată este rezistență sa.

Totodată, în timpul cursului vor fi realizate și intervenții de tăiere în coronamentele unor arbori cu poziționări diferite în cadrul infrastructuri verzi, acestea urmând să se desfășoare alături de specialiști ai AsoP România și de arboricultori atestați la nivel internațional, reprezentanți ai ARA – Asociația Română de Arboricultură.

Cursul este oferit gratuit Primăriei Municipiului Timișoara de AsoP, în parteneriat cu Enel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.