Artă pe vaporașele de pe Bega, într-o nouă etapă a programului „Memoriile...

Artă pe vaporașele de pe Bega, într-o nouă etapă a programului „Memoriile Cetății”. Artiștii, invitați să se înscrie

0
DISTRIBUIȚI

Programul „Memoriile Cetății”, dedicat istoriei și specificului Timișoarei, care și-a propus să întărească legătura dintre locuitorii orașului și poveștile acestuia, a ajuns la cea de-a patra ediție, și în acest an își propune să aducă în atenția comunității importanța râului Bega în zona de confluență dintre Europa centrală și Balcani, ca simbol al unei societăți prospere, dar și o resursă importantă ce poate contribui la creșterea calității vieții.

Proiectul debutează cu un concurs a cărui temă este „Bega – între trecut și viitor”, cu accent pe legătura dintre artă, apă și spațiul public, și care se adresează artiștilor.


Aceștia își pot înscrie propunerile până în data de 10 octombrie. Intervențiile artistice vor lua forma unor picturi pe suprafața exterioară a acoperișurilor a cinci vaporașe ale Societății de Transport Public Timișoara.

Regulamentul concursului poate fi consultat pe site-ul www.timisoara2021.ro secțiunea Apeluri deschise, iar informații suplimentare despre program și edițiile anterioare se regăsesc pe pagina de Facebook Memoriile Cetății și pe pagina de Instagram a programului.

Ediția din acest an include și un program educațional de artă urbană, dar și continuarea componentei de poezie de stradă,din dorința de a restitui comunității o parte din valorile sale, încă nedescoperite sau uitate.

Programul „Memoriile Cetății” este inițiat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, parte a programului cultural Timișoara 2023, și are drept parteneri FISART, festivalul timișorean de artă urbană, și Societatea de Transport Public Timișoara. Detaliile despre concurs, dar și despre celelalte componente vor fi publicate pe parcursul derulării programului pe pagina de internet a Asociației și pe rețelele de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.