Consilierul local Roxana Iliescu prezintă o nouă etapă „din ciclul zero proiecte...

Consilierul local Roxana Iliescu prezintă o nouă etapă „din ciclul zero proiecte noi, blocaje și proastă gestionare a proiectelor vechi”

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1744241496">

Consilierul local Roxana Iliescu de la Pro România a făcut o interpelare, marți, în ședința consiliului local, referitoare la proiectarea pentru amenajarea completă (străzi, trotuare, piste de biciclete, spații verzi, iluminat etc.) a străzilor Horia Hulubei, Ștefan Procopiu, Tristan Tzara, Eugen Coseriu și Marcel Iancu aflate în nordul Timișoarei.

„În urma unei sesizări primite de la timișoreanul Marius Reghiș, la sfârșitul lunii iulie, am făcut demersuri la Primăria Timișoara pentru a afla stadiul acestei investiții, inițiate de primărie cu vreme bună în urmă. Am primit răspuns în scris că acest proiect este cuprins în programul de investiții pe anul 2021. Totodată, firma contractantă a predat studiul de fezabilitate”, a precizat Roxana Iliescu.

Consilierul local spune că pentru aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici aferenți acestui obiectiv a fost întocmită documentația și obținute avizele Direcției Economice și Serviciului Juridic.

„Cu toate acestea, proiectul de hotărâre nu a ajuns pe masa consilierilor locali, motiv pentru care, în cursul zilei de marți am făcut interpelare pe acest subiect, însă, în loc de un răspuns din partea viceprimarului Ruben Lațcău, am avut parte de o ieșire nervoasă! Oficial, zero răspuns! Neoficial, cred că vor să ia la puricat documentele, să modifice, să găsească vină vechii administrații pentru a ne împuia capul cu greaua moștenire și cât de proști au fost ceilalți, dar se pare că n-au oameni care să ducă la bun sfârșit mărețul plan”, a fost de părere consilierul de la Pro România despre situația pe care o descrie a fi „din ciclul zero proiecte noi, blocaje și proastă gestionare a proiectelor vechi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.