Dominic Fritz: „Premierul Cîțu și o parte din PNL nu au voință...

Dominic Fritz: „Premierul Cîțu și o parte din PNL nu au voință politică pentru reforma Justiției”

1
DISTRIBUIȚI

Primarul USR PLUS al Timișoarei, Dominic Fritz, susține că premierul Cîțu și o parte din PNL nu au voință politică pentru reforma Justiției. Demiterea lui Stelian Ion nu a fost un gest nervos, iar subiectul PNDL 3 este doar o scuză, mai spune Fritz.

Dominic Fritz a comentat pe Facebook decizia luată de premierul Florin Cîțu.

„Demiterea lui Stelian Ion nu e un gest nervos, din cauză că lui Florin Cîțu nu i-a ieșit planul cu PNDL 3, program guvernamental care, în forma actuală, ar fi doar un cadou pentru baronii PNL.


Aceasta este scuza. Mai bine rămâi în istorie ca „omul baronilor” decât ca prim-ministrul care a oprit, cu forța, noaptea, reformele în justiție. Ultimul prim-ministru care și-a aruncat în criză propriul guvern a fost tot liberal și tot din cauza justiției. Atunci indezirabilă era Monica Macovei, acum este Stelian Ion, povestea este aceeași, pentru cei care și-o amintesc. Mie mi-au povestit-o mulți în stradă, la protestele împotriva OUG13, printre multe alte istorii politice din România”, a spus Dominic Fritz.

Reprezentantul USR PLUS mai spune că Florin Cîțu și o parte din PNL nu au voință politică pentru reforma Justiției.

„Stelian Ion a încercat să schimbe regulile jocului prin organizarea unor concursuri adevărate pentru funcțiile de conducerile din parchete, Parchetul General, DNA, DIICOT, acea structură care a eșuat în dosarul represiunii protestului din august 2018. Din păcate, o parte din PNL, reprezentată acum de Florin Cîțu, a dovedit, din nou, că nu are voință politică pentru reforma Justiției”, a precizat Fritz.

Edilul-șef a mai vorbit despre facturile la energie care ar trebui să fie principala preocupare a guvernului. Din punct de vedere politic, USR PLUS și PNL trebuie să continue alianța, dar fără Florin Cîțu în fruntea cabinetului, este opinia lui Fritz.

„Cunosc oameni buni din PNL, și de aici și de la București. Și știu că doar PNL și USRPLUS au puterea, împreună, să îndrepte țara în direcția cea bună, dar nu cu Florin Cîțu la conducerea guvernului”, este concluzia lui Dominic Fritz.

1 COMENTARIU

  1. Domnule primar, faceti primul pas in directia corecta : dati-va demisia. Nu reprezentati Timisoara. Votul a fost anti Robu, nu pro Fritz. Peste 3 ani veti fi in aceeasi situatie. Nu mai dati indicatii pretioase din Timisoara, nu aveti de ce. Pentru D-voastra Timisoara e un fel de experiment, nu sunteti conectat la oamenii din acest oras si nici la problemele acestui oras. Nu aveti capacitatea pe care ati afisat-o in campania electorala. Nici pe departe. Colterm Timisoara a luat 20 000 000 euro amenda ? Cum vi se pare ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.