Începe admiterea de toamnă la Universitatea de Vest din Timișoara. Câte locuri...

Începe admiterea de toamnă la Universitatea de Vest din Timișoara. Câte locuri sunt disponibile

0
DISTRIBUIȚI

În ciuda faptului că numărul absolvenților examenului de bacalaureat a scăzut în anul 2021 cu aproape 8% față de anul precedent, numărul de studenți înmatriculați la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) după sesiunea de admitere din luna iulie 2021 este similar cu cel din anul 2020.

Astăzi se deschide sesiunea de toamnă a procesului de admitere, desfășurat sub semnul accentului pe care îl pune UVT pe calitatea studenților, nu pe numărul acestora.

În grila de locuri disponibile în această sesiune de admitere se mai regăsesc 165 de locuri finanțate de la bugetul de stat disponibile pentru ciclul de studii universitare de licență, cât și aproape 800 de locuri finanțate de la bugetul de stat disponibile pentru ciclul de studii universitare de masterat, alături de un număr semnificativ de locuri cu taxă, pentru cele două cicluri de studii universitare.

Locuri finanțate de la bugetul de stat, sesiunea septembrie 2021 (UVT):

„După o etapă de admitere de vară reușită pentru cele 11 facultăți ale UVT, deschidem astăzi sesiunea admiterii de toamnă, care înseamnă o șansă suplimentară pentru aspiranții la studiile universitare.


Oferim un număr semnificativ de locuri finanțate de la buget pentru programele de studii de masterat, deschise atât celor care vin imediat după absolvirea studiilor de licență, dar și celor care își doresc completarea studiilor de licență realizate cu mai mult timp în urmă, pe care îi încurajăm să descopere programe foarte ofertante, destinate pregătirii pentru meseriile viitorului, cu o valoarea adăugată mare, pe măsura acestui nivel ambițios.

De asemenea, oferim un număr semnificativ de locuri finanțate de la bugetul de stat și cu taxă pentru programele de studii universitare de masterat didactic, dedicate formării pentru cariera didactică, în cinci domenii de studii: Biologie, Chimie, Educație fizică și sport, Fizică și Geografie. În seria celor mai noi programe deschise la UVT se află și două programe de studii universitare de masterat, acreditate în vara aceasta, cel de „Antreprenoriat social și dezvoltare comunitară” (domeniul Sociologie), și cel de „Teologie ortodoxă și misiune creștină” (domeniul Teologie). Vă invităm să accesați pagina web în care se regăsesc toate datele despre admiterea de toamnă de la UVT, inclusiv facilitățile de înscriere online: admitere.uvt.ro”, a transmis rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.