Peste 4.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, raportate în România...

Peste 4.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, raportate în România în ultimele 24 de ore. 233 sunt din Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Grupul de Comunicare Strategică a transmis că, în ultimele 24 de ore, la nivel național au fost raportate 4.004 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, fiind efectuate 19.673 de teste RT-PCR și 24.935 teste rapide antigenice. Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 233 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 2.036 teste efectuate (din care 687 teste rapide). Cele mai multe cazuri noi sunt din Timișoara (123), Dumbrăvița (14), Moșnița Nouă (13) și Giroc (11).

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 1,83 (față de 1,71 ieri), în timp ce în Timișoara a ajuns la 2,23 (2,06 ieri).

Localitățile cu rata de infectare pe 14 zile peste 3/1000 locuitori: Bucovăț (5,99), Secaș (5,13), Denta (4,97), Giulvăz (4,59), Mașloc (4,08), Șag (3,80), Dumbrava (3,64), Cenei (3,30), Giroc (3,11) și Dumbrăvița (3,02).


În alte 15 localități din Timiș coeficientul infectărilor pe ultimele 14 zile, raportate la 1.000, este între 2 și 3.

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș s-au administrat 429.484 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV2. Numărul persoanelor vaccinate complet împotriva COVID-19, de la debutul campaniei și până în prezent, în centrele de vaccinare din județul Timiș este de 228.246. Unui număr de 6.052 persoane li s-a administrat până acum doar prima doză de vaccin împotriva COVID-19. Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un procent de 0,03% reacții post-vaccinale, de intensitate scazută spre moderată (154 reacții în total).

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 211 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, dintre care 34 la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore au fost raportate șapte decese survenite în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce duce bilanțul pe Timiș la 1.339 de morți, de la începutul pandemiei.

De asemenea, DSP Timiș a anunțat că în județ a fost declarat un focar activ, care se află în supraveghere epidemiologică, la centrul de carantinare de la Liceul „Dimitrie Leonida” din Timișoara, unde au fost confirmate 11 cazuri de infectare cu coronavirus în rândul migranților cazați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.