Raul Ambruș anunță lansarea unei platforme liberale: „Până acum PNL Timiș a...

Raul Ambruș anunță lansarea unei platforme liberale: „Până acum PNL Timiș a livrat doar scandal, circ”

0
DISTRIBUIȚI

Consilierul local Raul Ambruș susține, în continuare, că PNL Timiș și PNL Timișoara sunt conduse în mod nedemocratic, nestatutar și abuziv, de conduceri nelegitime.

El a anunțat lansarea unei platforme politice pentru întreaga mișcarea liberală din Timiș.

„Dragi colegi liberali, congresul PNL s-a încheiat, iar lunile care au trecut și-au pus amprenta asupra partidului nostru care a fost trecut prin foc si sabie. Acțiunile de la nivel național au avut repercusiuni grave și asupra organizației noastre PNL Timișoara, dar și asupra filialei județene. Părerile și convingerile cu care am intrat în aceste alegeri sunt aceleași, nu s-au schimbat, la fel și pentru sutele de membri de partid care mi-au fost alături și cărora le mulțumesc pentru sprijin. După aceste alegeri cred că este momentul ca apele să se limpezească în PNL Timiș, deoarece cetățenii ne-au ales în diverse funcții, mai mici sau mai mari, pentru a le face viața mai bună și pentru că le-am promis că vom dezvolta orașul și județul. Până acum PNL Timiș a livrat doar scandal, circ și s-au plătit polițe personale, iar cetățenii au fost martori activi ai acestor acțiuni grotești. Susțin în continuare că PNL Timiș și PNL Timișoara sunt conduse în mod nedemocratic, nestatutar și abuziv, de conduceri nelegitime”, a transmis Raul Ambruș.

Politicianul va lansa în curând o platformă politică alături de alți liberali.

„Tocmai de aceea vreau să vă anunț că voi lansa, împreună cu sutele de membri PNL Timișoara care au fost alături de noi, o platformă politică unde să se regăsească toți cetățenii cu viziuni liberale, cei care astăzi nu se simt reprezentați la nivel politic, dar și membri ai PNL Timiș care nu sunt de acord cu modul în care funcționează partidul.


Viziunea noastră, a celor care vom iniția, în prima fază, această mișcare politică, în interiorul PNL Timiș, este că Timișoara trebuie să aibă prioritate. Orașul trebuie să se dezvolte și să prospere împreună cu locuitorii săi și îmi doresc să oprim scandalul și circul care le este servit aproape permanent cetățenilor. Nu pentru asta ne-au votat. Nu ne-au votat să îi mințim sau să fim un factor de tensiune socială. Nu ne-au votat să facem înțelegeri netransparente cu PSD, pe care actuala conducere a PNL Timiș le stimulează și de care mă delimitez. PNL Timiș trebuie să își asume responsabilitatea votului acordat de cetățeni toamna trecută, nu doar beneficiile, responsabilitate de care nu s-a achitat până acum. Proiectele liberale au fost uitate, inițiativele noi au lipsit cu desăvârșire, deși suntem și noi parte din conducerea orașului, cât despre transparență, dialog și meritocrație nu mai spune nimeni nimic, nici măcar pe la colțuri. În PNL Timiș a ajuns să se vorbească în șoaptă, de frica celor care conduc astăzi. Vechi liberali au ajuns să nu se mai salute pe stradă. Acestea sunt consecințele acțiunilor nesăbuite pe care le-au pus în scenă doar o mână de oameni din partid, dar care au afectat grav coeziunea grupului”, a precizat Raul Ambruș.

Acesta a mai spus că nu pentru asta a intrat în politică și de aceea vrea să ofere liberalilor o alterativă.

„Nu cred că duplicitatea în acțiuni și declarații sunt calea pe care PNL Timișoara și PNL Timiș trebuie să meargă și de aceea nu pot fi parte a unor asemenea practici tot mai dese. Îmi doresc ca platforma liberală să fie un factor de echilibru prin care proiectele liberale să poată fi puse pe agendă, iar orașul să se dezvolte. PNL așa cum l-am cunoscut noi nu mai există ca partid liberal, însă, aici, în Timiș, vom lupta pentru păstrarea valorilor pentru care am intrat în politică. În perioada următoare vom lansa un program politic, o altă viziune despre ceea ce ar trebui să însemne PNL Timișoara, și o serie de inițiative administrative care să ducă la dezvoltarea Timișoarei. Vocea liberalilor se va face auzită în continuare. Vă aștept în platforma liberală!”, a mai transmis Raul Ambruș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.