SCM Politehnica a obţinut cu Suceava prima victorie din noul sezon

SCM Politehnica a obţinut cu Suceava prima victorie din noul sezon

0
DISTRIBUIȚI
Foto: arhivă

Handbaliştii alb-violeţi au obţinut azi primul succes din noua ediţie a Ligii Zimbrilor.


SCM Politehnica a trecut de CSU din Suceava cu 33-28 (17-13).

După două înfrângeri în startul sezonului 2021-22, SCM Poli a câştigat în sfârşit primul joc. Nu a fost foarte uşor nici cu bucovinenii pentru tânăra gardă timişoreană. Cel mai mult a ajutat veteranul Marius Sadoveac, cu nu mai puţin de 12 goluri!

Poli a avut şi cinci goluri avantaj, în prima parte, dar oaspeţii s-au apropiat periculos, la 21-20, după golul lui Roşu din minutul 34. Totuşi, bănăţenii au trecut cu bine de momentele mai dificile astăzi în sala „Constantin Jude” şi au conservat bine victoria în final.

SCM Poli se află deocamdată pe 9 cu trei puncte iar în runda a patra va juca tot pe teren propriu, cu CSM Bucureşti, duminică, 26 septembrie, de la ora 11.

SCM Politehnica (marcatori): Sadoveac 12 goluri, V. Csog 7, Păiuş 1, I. Dumitrescu 3, Bote 1, Bordeanu 1, Cîmpan 3, Fenici 3, Cristescu 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.