„Leii din Banat” au pierdut jocul cu CSM Târgu Jiu de la...

„Leii din Banat” au pierdut jocul cu CSM Târgu Jiu de la turneul de acasă. Gorjenii au câştigat Cupa Timişoara

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Leii din Banat – Baschet SCM Timişoara

SCM Timişoara a rămas cu o victorie în turneul organizat în sala „Constantin Jude” pe finalul acestei săptămâni. Ieri seară, „leii” au cedat în ultimul joc al triunghiularului Cupa Timişoara, scor 77-83, cu CSM Tg. Jiu.

Trei dintre cele patru sferturi au fost câştigate de bănăţeni: 19-14, 22-20, 19-17.


Totuşi, oltenii s-au impus categori, cu 32-17, în cea de-a doua pătrime şi au fost învingători la final.

Căpitanul oaspeţilor, Porter Troupe (38 ani), a marcat nu mai puţin de 29 de puncte. Pentru SCM, principalul realizator a fost Nikola Gajic, cu 20 de puncte.

SCM a câştigat joi, în prima partidă a turneului, cu OBS Euro Tour USA Team, scor 75-53. Echipa americană a fost bătută şi de CSM Tg. Jiu, cu 106-98, vineri.
„Meciul de astăzi (n.r. ieri) este exact cel de care aveam nevoie înaintea jocurilor din Cupă. Eu am mai spus de multe ori că nu îmi doresc să fiu campionul perioadei de pregătire. Deznodământul a fost echitabil, în sensul în care echipa din Tg. Jiu a meritat această victorie. Văd multe lucruri pozitive în jocul nostru: mingea a mers bine, am avut multe aruncări deschise, din păcate nu fructificate. De cealaltă parte am întâlnit o echipă cu trei jucători într-o zi de excepție. Nu cred că foarte des vom întâlni formații pentru care trei jucători înscriu practic toate punctele. Am avut o atitudine bună în repriza a doua, am recuperat, dar am făcut greșeli mici, totuși în cantitate mare, iar asta ne-a împiedicat să învingem o formație cu câțiva jucători într-o zi de excepție”, a declarat Dragan Petricevic, antrenorul lui SCM Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.