Ziua de 14 septembrie este una extrem de importantă pentru creștinii ortodocși, care sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci. Această sărbătoare vine cu o serie de tradiții și superstiții pe care orice credincios trebuie să le cunoască.
Sărbătoarea amintește de două evenimente deosebite: aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Ziua Crucii, așa cum se mai numește, este a doua cea mai importantă sărbătoare de la începutul noului an bisericesc, prima fiind Nașterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică).
Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche dintre sărbătorile creștine și amintește de patimile şi moartea Mântuitorului Iisus Hristos pe Golgota.
Ca orice sărbătoare creștină cu cruce roșie, și aceasta vine cu o serie de tradiții și superstiții pe care creștinii ortodocși trebuie să le respecte.
În calendarul popular, sărbătoarea mai poartă denumirea de Ziua Crucii, Ziua Șarpelui sau Cârstovul Viilor, fiind data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei, potrivit creștinortodox.ro.
Denumirea de Cârstovul Viilor este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor. Ziua Șarpelui trimite la şerpi şi alte reptile care încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară.
Se spune că în această zi se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele și plantele lăsate la lumină în primăvară. Preotul sfințește via și butoaiele de vin pentru ca gospodarul să aibă parte de o recoltă bogată și în viitor.
Strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeși în această zi.
Ei trebuie păstrați ca ofrandă pentru păsările cerului. Din acest motiv, în limbajul popular, aceștia se numesc „strugurii lui Dumnezeu”.
În serile culesului, podgorenii fac focuri din vița uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură și muzică.
La biserică sunt sfințite busuiocul, menta, maghiranul și cimbrul, fiind considerate plante magice. Acestea îi apără pe credincioși de diverse boli, dar veghează și asupra păsărilor și animalelor din ogradă.
În ziua praznicului, credincioșii sfințesc la biserică căni noi pline cu miere şi lapte. De toarta lor se leagă câte un fir de ață roșie, iar fiecare cană se acoperă cu un colac. Aceste ofrande se dau de pomană celor săraci, în memoria rudelor trecute la cele veșnice.
Tot de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micșunele, mătrăgună, năvalnic) ce se duc, împreună cu buchetele de flori și busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii și sfințite. Acestea se păstrează, apoi, în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite la nevoie în vindecarea unor boli sau sunt utilizate la farmecele de dragoste.
Se spune că monedele sfințite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliță aduc belșug și spor la muncă.
De asemenea, tradiția spune că nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune și pepeni, întrucât miezul acestor alimente seamănă cu o cruce. Cu toate acestea, în 14 septembrie se pot bate nucii, chiar dacă nu trebuie să consumi fructul.
Nu se muncește, nu se spală și nu se oase, fiind o sărbătoare cu cruce roșie în calendar. Tot în această zi este recomandat să se țină post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului și a trupului. Nimeni nu are voie să omoare șerpi de Ziua Crucii. Nu se taie lemne, ca să nu vină șerpii în casă.
În popor se crede că toamna va fi mai lungă dacă va tuna în această zi. Se spune că va cădea bruma dacă ciorile se adună pe gard. Atunci când cocorii se pregătesc de plecare, se spune că vremea va fi rece.
Ziua Înălțării Sfintei Cruci reprezintă momentul în care pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele şi şerpii.
Florile de busuioc sfințit alină durerile, cum ar fi migrenele puternice sau durerile de dinți. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le feri de boală.
