Ultimul eveniment al Nocturnaliilor din Curtea Franciscană, la Timișoara

Ultimul eveniment al Nocturnaliilor din Curtea Franciscană, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Compania independentă Arte-Factum se pregătește pentru ultimul eveniment al Nocturnaliilor din Curtea Franciscană, „Echo-Factum, mic tratat de meta-meditație”, regizat de Levente Kocsárdi, care va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 19:00, în cadrul expoziției „Etnosculptură. Instrumente imposibile” a artistului Mihai Donici.

Compania va finaliza laboratorul de introspecție muzicală, lansând pe scena Nocturnaliilor o tânără compozitoare: violonista Georgiana Rădulescu va interpreta în primă audiție compoziția „Meditation”, într-un recital susținut împreună cu pianista Serena Voaideș iar cele două soliste vor purta creații „soutache” realizate de Alina Emandi și inspirate de muzica pe care acestea o interpretează. Georgiana Rădulescu a absolvit colegiul național „Ion Vidu” din Timișoara, și-a continuat studiile la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest și a urmat cursuri de masterat la University of West London, finalizate cu o diplomă de merit, iar Serena Voaideș a început studiile de pian de la șase ani, la Lugoj, a urmat colegiul național „Ion Vidu”, unde a câștigat premii naționale și internaționale și apoi Facultatea de Muzică și Teatru, unde urmează în prezent cursuri de masterat.

Cele două interprete promit un program muzical captivant, rarisim în spațiul muzical autohton, cu piese de Brian Crain (Wind, Italian Summer, Rain, Adagio con Amore), Yann Tiersen (LʹAbsente, La Valse dʹAmélie), Ludovico Einaudi (Experience, Primavera, Due Tramonti), Astor Piazzolla (Vuelvo Al Sur), George Gershwin (Preludiile nr.


1 și 2) și Grigoraș Dinicu (Căruța Poștei), care se va încheia cu „Meditation”, compusă de Georgiana Rădulescu, compoziție care a inspirat fanteziile vestimentare ale Alinei Emandi.

„Ce simți când asculți muzică? Amuzament, bucurie, extaz, frumusețe, relaxare, tristețe, iubire… Muzica este o limbă universală, dar de cele mai multe ori nu acordăm atenție mesajului pe care îl transmite sau cum e înțeles acesta… Pentru noi, muzica reprezintă cea mai ușoară metodă de comunicare cu oamenii din jur, cel mai tangibil mod în care ne putem exprima atât sentimentele noastre, cât și pe cele ale muzicii pe care o cântăm… Dar, pentru a putea transmite cu adevărat ce simțim, a fost nevoie de multe ore de studiu. Nu, nu doar al instrumentului. Al propriei persoane. Al eu-lui profund, esențial. Totodată, muzica ne ajută să ne conectăm mai bine cu cei din jur, de aceea iubim concertele, iubim petrecerile unde putem dansa unii cu alții, iubim să cântăm împreună. Ne sincronizăm colectiv bătăile inimilor, undele cerebrale, astfel ne este mult mai ușor să ne înțelegem unii pe alții. Vă invităm deci, la introspecție: descoperiți-vă pe voi, fiți receptivi la emoțiile noastre, cum și noi vom fi la sentimentele voastre”, sunt câteva gânduri ale tinerei compozitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.