Zoltan Nemeth, fostul prefect de Timiș: „Au fost șase luni pline, grele,...

Zoltan Nemeth, fostul prefect de Timiș: „Au fost șase luni pline, grele, dar interesante”. Care consideră că este principala problemă a angajaților prefecturilor din țară

1
DISTRIBUIȚI

Prefectul de Timiș, demis ieri de premierul Florin Cîțu, a predat mandatul și a făcut astăzi bilanțul celor șase luni în care a ocupat funcția. „Au fost șase luni pline, grele, dar interesante”, a spus Zoltan Nemeth, după propiile calcule cel mai tânăr prefect de Timiș, cel puțin din 1990 până acum.

„În cele șase luni am avut de gestionat, în afară de inundații, cam toate situațiile cu care se poate confrunta un prefect: pandemie, carantină, pestă porcină, incendii, fond funciar, secetă, vizite oficiale, ceremoniale militare și religioase, alegeri – e adevărat, parțiale -, migranți, încetări de mandat ale primarilor și altele.


Dacă un ministru are de gestionat o ramură într-un guvern, un prefect trebuie să fie în județul său și ministru al Sănătății, și ministru al Transporturilor sau de Interne”, a enumerat fostul prefect.

Acesta a mulțumit subprefecților Ovidiu Drăgănescu (care i-a preluat atribuțiile) și Andrei Molnar, dar și tuturor angajaților prefecturii, spunând că își dorește să se rezolve cât mai repede una dintre principalele lor probleme instituționale: salarizarea personalului.

„Este o instituție cu un anumit statut și există așteptări mari atât de la primari, cetățeni, serviciile publice deconcentrate cât și de la guvern. Trebuie să ai o salarizare corespunzătoare pentru a putea fi motivat, mai ales în condițiile în care în aceeași clădire, unde își are sediul și CJT, există funcționari pe posturi similare și cu grad identic, cu un salariu chiar dublu în anumite situații. Am ridicat la nivel național această problemă a salarizării încă din primele zile ale mandatului meu și sper ca demersurile efectuate să nu fie abandonate la nivelul guvernului, pentru că nu consider că e normal ca o persoană care controlează legalitatea actelor administrative ale primăriilor, care oferă îndrumare, să aibă un salariu mai mic decât persoanele care întocmesc documentele respective”, a spus Zoltan Nemeth.

Acesta a mărturisit că după câteva săptămâni de pauză se va întoarce la profesia de bază, cea de avocat, și că o eventuală revenire într-o funcție publică depinde strict de colegii din USR PLUS.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.