Fost comandant din Poliția de Frontieră, care-i „mulgea” pe șpăgarii din Moravița,...

Fost comandant din Poliția de Frontieră, care-i „mulgea” pe șpăgarii din Moravița, noul șef de cabinet al președintelui CJ Timiș. Explicația lui Nica pentru numire

3
DISTRIBUIȚI
Gheorghe Falcă, Rareș Bogdan și Iosif Nicoară, în Piața Unirii din Timișoara

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, lider al filialei județene și vicepreședinte al PNL, are un nou șef de cabinet – Iosif Nicoară. Nicoară s-a pensionat în 2019 din Poliția de Frontieră, unde a ajuns comisar șef, după ce DIICOT i-a retras avizul de poliție judiciară din cauza activităților dubioase ale acestuia.

Numele lui Nicoară, poreclit de subordonați ”Borsetă” a apărut în dosarul șpăgilor din vestul țării. Subcomisar la acel moment și șef al Biroului de combatere a infracțiunilor transfrontaliere din cadrul Poliției de Frontieră Timiș, Nicoară a picat pe interceptări în timp ce discuta cu ofiţerul Valerian Dragomir, unul dintre şefii de tură trimişi în judecată de DNA. Confirmând discuţiile interceptate, Dragomir a declarat în faţa procurorilor anticorupţie că „în preajma sărbătorilor de la sfârşitul anului 2010, ofiţerul Nicoară Iosif, care la acea vreme era şeful compartimentului CIT m-a contactat telefonic şi mi-a cerut să-i cumpăr 3-4 parfumuri de la magazinul duty-free din PTF Moraviţa şi mi-a sugerat că fiind o perioadă de sărbători avea nevoie de acele bunuri pentru a le face cadouri. Am cumpărat acele parfumuri cu suma de aproximativ 300 de euro, iar Degan Marian Lucian a cumpărat două sticle de whisky care au costat circa 20 de euro.


Aceste sume de bani au fost luate din foloasele provenite cu titlu de mită de la traficanţii de ţigări”. Un alt inculpat l-a acuzat de faptul că avea legături extrem de strânse cu unii dintre agenţii care făceau legea şpăgii în vama Moraviţa, Nicoară fiind văzut împreună în repetate rânduri cu aceştia, în timp ce-şi beau cafeaua la mall-ul din Timişoara. DNA a decis cercetarea lui Nicoară și a altor persoane într-un dosar disjuns care a fost trimis la DNA Timișoara, dar nimeni nu a mai făcut niciun fel de anchetă. Ulterior, a fost numit în alte funcții în conducerea Poliției de Frontieră, ajungând chiar să conducă structura din Timiș.

Iosif Nicoară, după ce s-a pensionat din MAI, a intrat în PNL în 2019 și a avut o ascensiune fulminantă. În 2020, la alegerile locale, a fost pe lista pentru consiliul județean și când Alin Nica a preluat interimar conducerea filialei a apărut în Biroul Permanent Județean. În iunie anul acesta, când premierul Florin Câțu a venit în campanie electorală internă la Timișoara, Nicoară a fost gazdă pentru prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, și europarlamentarul Gheorghe Falcă, mâncând la o terasă din Piața Unirii.

Alin Nica a declarat pentru PRESSALERT.ro că l-a ales pe Nicoară să-i fie șef de cabinet ”pentru capacitatea lui organizatorică – să-mi organizeze cabinetul și activitatea lui curentă. Am luat decizia de a-l după ce am verificat trecutul. Dacă erau probleme în trecut care să-mi ridice suspiciuni, nu luam această decizie.

 

 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.