INTERVIU Soprana Diana Pap: „Sunt o persoană controversată, am un caracter destul...

INTERVIU Soprana Diana Pap: „Sunt o persoană controversată, am un caracter destul de direct și tăios“

0
DISTRIBUIȚI

Pe lângă activitatea sa artistică, soprana Diana Pap a devenit cunoscută și datorită unor luări de poziție ferme, pe teme controversate.

Născută în 7 ianuarie 1972, la Timișoara, Diana a fost solistă a Operei Naționale Timișoara și a celei din București, profesor de canto la Facultatea de Jazz Richard Oschanitzky și în prezent este „vocal couch“. Recunoaște că are o personalitate controversată și consideră că scena muzicală din Timișoara este în pragul unor mari transformări, fiind de părere că pe viitor toate acțiunile culturale se vor desfășura în baza unor proiecte cu finanțare. În cele ce urmează am realizat un interviu cu artista care a apărut dezbrăcată, cu o mască de gaze pe față și un trandafir roșu în mână, pentru a protesta față de poluarea din oraș, interviu din care am aflat amănunte inedite din cariera ei.

– De unde îți vine pasiunea pentru muzică? Care au fost primele tale apariții în fața publicului?

– Pasiunea pentru muzică mi-a venit de la tatăl meu care în copilărie luase lecții de pian și a ținut ca și fiicele lui să facă muzică. Iubea foarte mult muzica simfonică, dormea noaptea cu radioul deschis, nu odată m-am trezit în acorduri simfonice. În copilărie părinții ne duceau la operă și operetă, s-au ocupat de educația noastră muzicală. Primele apariții în fața publicului au fost desigur la grădiniță dar cu adevărat cred că a fost la examenul de sfârsit de an în clasa întâi la școala de muzică „Ion Vidu”, unde am studiat timp de opt ani pianul.

– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea?

– Primele discuri pe care le-am ascultat erau de vinil și îmi amintesc de „Anotimpurile” lui Vivaldi, „Concerte de pian” de Ceaikovsky, Gershwin și concerte de orgă din Biserica Neagră. Îmi trezeau imaginația și cerd că și dansam pe această muzică. Pot spune că reușeau să îmi stimuleze mai multe simțuri deodată ceea ce mai târziu, în cariera mea pe scenă s-a dovedit a fi un lucru important deoarece am înțeles că publicului nu îi este suficient să audă sunete frumoase, are nevoie și de emoții, stimuli vizuali și o întreagă poveste la care să participe tacit.

– Se poate trăi decent din muzică în România? Ce fel de muzică trebuie să creezi că să trăieșți din ea?

– Se poate trăi decent din muzică în România și în orice colț al lumii. Important este să faci muzică bună, să te implici total, să perseverezi. Dacă ai ceva de spus, sigur se va găși cineva să te asculte!

– Cât de cunoscător este publicul care merge la concertele de jazz și muzică clasică din România? Ai putea spune că lumea este curioasă să descopere noi orientări muzicale sau se ghidează după „efectul de turmă“?

– Există public elevat pentru muzică jazz și clasică în România. Cred că mereu oamenii vor fi foarte duali în privința muzicii deoarece descoperirea noilor orientări în muzică merge mână în mână cu plăcerea de a asculta acorduri cunoscute. Sigur că reticiența este mare în fața noutăților mai ales atunci când primează ritmurile, disonanța sau lipsa unei melodii. Există o nevoie intuitivă a oamenilor de a anticipa ceea ce urmează să audă. Este chiar o plăcere cumva să ai o așteptare sonoră care ți se îndeplinește. De multe ori muzica contemporană nu răspunde acestei nevoi și chiar surprinde în mod neplăcut așteptările sonore. Șocheaza și nu toți oamenii sunt dispuși să se lase șocați mai ales dacă vin la un concert că să se relaxeze. Cu toate astea, la fel de interesant este atunci când așteptările sonore sunt întrecute de cel ce execută o piesă nouă, adică în sens pozitiv poate uimi, creea acel ceva care, la fel de intuitiv, este catalogat ca fiind genial.

– În cariera ta muzicală ai avut și momente mai puțin reușite? Cum ai trecut peste ele?

– Despre momentele mai puțin reușite din cariera mea am doar o vagă amintire. Probabil că le uiți în momentul în care există momente reușite care șterg frustrarea dinainte. Îmi amintesc despre faptul că la început am oscilat mereu între vocea de mezzosoprană și soprană. Astfel că frustrarea a fost mare atunci când nu îmi puteam găși calea pe care să mă concentrez.

– Cât timp acorzi repetițiilor? Ai vreun „ritual“ înainte de concert? Dar după? Ce te faci în momentul în care ai uitat ceva… pe scenă?

– Eu nu mai cânt în public de ceva vreme decât sporadic. Dar în ce privește repetițiile sunt pentru mine foarte amuzante. Pot spune că am ajuns la o tehnică vocală destul de bună în așa fel încât să nu îmi mai bat capul cu ea. În timpul repetițiilor caut momentele speciale în care pot transmite emoții. Uneori chiar și în fața oglinzii și interesant este că încerc mai multe emoții, o întorc pe toate fețele până când mă stabilesc la una anume. Dar ceea ce este amuzant este tocmai această continuă căutare și descoperire. În timpul repetițților poți fi amuzant, jalnic, exagerat, ridicol, șamd… nimeni nu te vede! De multe ori pe scenă nu reușeșți să redai exact ceea ce ți-ai propus, uiți aproximativ 30% din tot ce ai repetat dar publicul nu știe asta. După, atunci când concertul s-a încheiat, eu una nu am răbdare să ascult înregistrările, criticile, încerc să mă bucur de moment, de faptul că am realizat ceva frumos. A doua zi însă rememorez cum a fost și eventual ascult înregistrări dacă sunt.

– Ce părere ai despre concursurile de descoperire de talente gen Vocea României? Sunt benefice? Cei care participă la asemenea concursuri au ceva de câștigat de pe urmă apariției lor?

– Concursurile de acest gen sunt binevenite după părerea mea. Nu sunt adeptă a spiritului de concurență, dar cred că a trezit dorința multora de a cânta, ceea ce este frumos. Cei care participă de regulă încasează niște frustrări și lovituri dar trăgând linie, cu toții spun că a meritat experiența.

– Cum ți se pare scena muzicală în general din Timișoara? La ce capitole stăm bine și unde ar fi loc de …mai bine?

– Scena muzicală din Timișoara cred că urmează să sufere mari transformări.


Nu știu exact în ce direcție va merge dar cred că pe viitor toate acțiunile culturale se vor desfășura în baza unor proiecte cu finanțare, proiecte limitate în timp. Instituțiile de cultură au dificultăți financiare și cred că se urnesc destul de greu atunci când este vorba de proiecte mari. Cu toate astea stăm foarte bine datorită faptului că există tradiție, avem două scene mari, filarmonica și opera care țin stindardul sus.

– Ce părere ai de muzica „cultă“ și muzica „pop“? Există muzică „pentru elite“ și „pentru mase“?

– Muzica cultă și muzica pop și-au dat mâna în deceniile trecute atunci când marele tenor Luciano Pavarotti a cântat muzică pop alături de mari cântăreți pop. Exemplul lui a fost urmat cu brio de alți cântăreți de muzică clasică și rezultatul a fost mereu excepțional. Iar publicul a acceptat cu plăcere acest amestec și cred că este încă o dovadă a faptului că publicul înghite tot ceea ce îi dai să înghită. E o garanție în ideea de a educa publicul. Muzica bună supraviețuiește indiferent de gen, valorile se cern până la urmă.

– Cum ți se pare scena de muzica jazz din țara noastră?

– La jazz… eu sunt un simplu trecător, iar părerea mea nu poate fi considerată ca fiind avizată, este o părere de amator. Făcând o comparație cu muzica jazz de prin lume, cred că românii sunt foarte talentați, pot face față oricărei provocări.

– Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai avut?

– Cele mai mari provocări avute în cariera mea au fost mereu legate de persoanele cu care am interacționat pe scenă dar mai ales pe coridoare sau birouri. Sunt o persoană controversată, am un caracter destul de direct și tăios, mi-e greu să gestionez situații în care sunt implicate orgolii, al meu și al altora. Îmi fac mea culpa!

– Care sunt principalele atu-uri ale unui muzician „bun“? Cât contează teoria și cât contează „urechea“?

– Principalele atuuri ale unui muzician bun, pe lângă talent, sunt muncă, muncă, muncă, implicarea, dragostea pentru oameni, un caracter puternic și un fizic plăcut. Teoria și urechea… nu prea merge una fără alta. În cazul lăutarilor care se spune că sunt urechisti, ei bine și ei se ghidează după anumite teorii mai mult sau mai puțin simplificate.

– Vinil, CD sau streaming. Care din acestea îți sunt pe plac și de ce?

– Streaming! Mă fascinează tot ceea ce este nou, inovativ, avangardă.

– Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit ? Dacă ar fi să dai un sfat celor care se gândesc să pășească pe acest drum, care ar fi acela?

– Cel mai bun sfat din cariera mea a fost tot legat de probleme de relaționare cu șefii. Sună așa – dacă înghiți odată (o nedreptate), vei înghiți și de acum încolo. Un sfat pentru cei ce încep cariera ar fi să cânte pur și simplu fără să țină cont de nimic din jur, să nu se gândească la ce anume ar place publicului sau ce anume e la modă. Cineva spunea pe bună dreptate că mereu există cineva care cântă mai bine decât ține și cineva care cântă mai prost decât ține, dar așa ca și tine nu cântă nimeni!

– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?

– Concertul care m-a marcat în cariera mea a fost atunci când pentru ultima oară am cântat o arie de mezzosoprană și am decis că a fost atât de jalnic încât m-am convins să merg spre vocea de soprană care este și vocea mea reală.

– De-a lungul anilor, te-ai făcut remarcată și grație unor proteste mai puțin obișnuite. Ai pozat pe un capac de WC, ai pozat nud pentru a atrage atenția asupra poluării din Timișoara… Crezi că artiștii ar trebui să ia atitudine împotriva abuzurilor de orice fel?

– Nu cred că artiștii ar trebui să ia atitudine în afara artei atunci când vine vorba de abuzuri. Cred că omul din interiorul artistului trebuie să decidă ce anume este sau nu acceptabil și să își exprime liber părerea indiferent sub ce formă.

– De-a lungul anilor ai avut ocazia să îți pui „amprenta” pe multe voci aparțînînd unor tineri talentați. Care sunt cele mai întălnite prejudecăți în meseria de „vocal couch” din țara noastră?

– Cred că în țara noastră nu există prejudecăți atunci când este vorba despre profesori de canto. Există mulți impostori în lumea largă la fel ca și la noi. Diferența este că profesorii de canto români sunt foarte apreciați în străinătate. Avem o școală bună.

– Ai inițiat recent un proiect ce include serate muzicale la Casa Artelor, în urmă căruia ai dori să pui bazele unei companii independente de musical. De unde ți-a venit această idee și de ce e nevoie de așa ceva în Timișoara?

– Proiectul legat de seratele muzicale simt că merge de la sine. Avem o nișă și publicul este foarte încântat să asculte muzică de film, musical, canzonete, operetă, fado etc… Ideea este de fapt o continuare a unui proiect drăguț care deocamdată e în suspans și anume au existat o serie de concerte picnic organizate de fostul meu elev Bogdan Aungurence – pe care acum îl pot considera colegul meu – și care a venit cu acesta idee de a înființa o companie independentă de musical. Deocamdată facem aceste serate dar avem planuri de viitor destul de mărețe.

– Cum arată o zi tipică în viața ta? Cât timp petreci „on duty“ și cum te relaxezi?

– Am ajuns într-un moment al vieții în care savurez fiecare clipă trăită. „On duty” înseamnă acum pentru mine ore de canto. În rest îmi place să citesc, să cant la pian, să înot, să organizez petreceri la mine acasă, să călătoresc spre meleaguri îndepărtate și îmi place să provoc oamenii să interacționeze pe Facebook.

– Trăim vremuri… pandemice și totuși am să închei acest interviu cu clasica întrebare… ce planuri de viitor ai?

– Planurile mele de viitor sunt legate de ideea retragerii mele în natură, poate undeva în apropierea orașului dar neapărat să fie dealuri sau chiar munți, să cant la pian, să plantez flori și legume, să mănânc mărul și cireșele direct din pom, să pun panouri fotovoltaice și să forez fântână. Conexiunea la internet este singura la care nu voi renunța fiindcă o consider baza noastră de date, gândirea noastră colectivă spre care fără doar și poate ne îndreptăm. Paradoxal îmi doresc un fel de izolare din calea zgomotului dar în același timp vreau conexiunea cu oamenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.