Iohannis va convoca partidele la consultări pentru formarea noului guvern abia săptămâna...

Iohannis va convoca partidele la consultări pentru formarea noului guvern abia săptămâna viitoare

0
DISTRIBUIȚI

Klaus Iohannis va convoca partidele la consultări abia săptămâna viitoare, pentru a le da timp să se întrunească și să găsească „abordări mature”.

Cuvântul care caracterizează cel mai bine România de astăzi este „criză”, declară președintele.

Șeful statului afirmă că în ultimele luni s-au spus foarte multe lucruri în politică, majoritatea lucruri urâte: „politicienii s-au obișnuit să se arate unul pe celălalt cu degetul, să se acuze de diferite lucruri, asta inclusiv în interiorul partidelor.


Oamenii nu știu ce să mai înțeleagă. Este o situație complicată”.

Iohannis a dat vina pe USR pentru criza politică, spunând că formațiunea a plecat din guvern și a votat împreună cu PSD și AUR moțiunea de cenzură de marți.

„Astea sunt faptele, restul este discurs politic sau demagogie sau cum doriți să îi spuneți. Acum suntem în situația de a trebui să găsim o soluție. Trebuie să găsim o soluție, România trebuie să fie guvernată, pandemie, criza prețurilor la electricitate, vine iarna, toate acestea trebuie să fie rezolvat de cineva. Acest cineva evident este Guvernul României. Așadar este nevoie de soluții și este momentul pentru decizii mature din partea politicienilor”, susține Klaus Iohannis.

Drept urmare, pentru a da timp partidelor politice să se întrunească în forurile interioare să găsească abordări mature și să vină cu ele la consultări, Iohannis va convoca partidele la consultări abia săptămâna viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.