Meteorologii, prognoză de ultimă oră. Pentru ce trebuie să ne pregătim în...

Meteorologii, prognoză de ultimă oră. Pentru ce trebuie să ne pregătim în week-end

0
DISTRIBUIȚI

 

Meteorologii avertizează că urmează un weekend cu vreme foarte rece, cu precipitații în mai multe regiuni ale țării și chiar cu ninsori în zonele montane.

Meteorologii au emis o informare de vreme deosebit de rece, precipitații moderate cantitativ, predominant ninsori la munte (la peste 1.500 metri) și intensificări temporare ale vântului.

Informarea este valabilă începând de vineri, la ora 10.00, până luni, la aceeași oră.

În intervalul menționat vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, cu valori termice în cursul zilelor mult mai coborâte decât mediile multianuale specifice datei.

Va ploua în jumătatea sudică a țării pe parcursul zilei de vineri și în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar sâmbătă și duminică mai ales în vest și sud-vest.

La munte, în special în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.500 metri, vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă.


Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 15…25 l/mp, iar izolat în Banat și Oltenia 30…35 l/mp.

Temporar vântul va prezenta intensificări în vestul Carpaților Meridionali, în sudul Banatului și pe litoral, cu viteze de peste 60…70 km/h, iar local și în regiunile sud-estice, sudice și în restul zonei montane, unde rafalele vor fi în general de 45…60 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.