Noi cursuri gratuite pentru angajații firmelor din regiunea de vest, pe două...

Noi cursuri gratuite pentru angajații firmelor din regiunea de vest, pe două specializări

0
DISTRIBUIȚI

centrul regional de afaceri

În calitate de lider al proiectului „Resurse umane competitive pentru adaptarea la SNCDI în Regiunea Vest”, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș face înscrieri pentru ultimele locuri disponibile la cursurile de responsabil de mediu și contabil, cursuri autorizate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin comisia de autorizare a furnizorilor de formare profesională din județul Timiș.

La aceste cursuri se pot înscrie doar angajați cu contract individual de muncă (normă întreagă sau timp parțial) într-un IMM din Regiunea Vest, nu au funcție de conducere în cadrul companiei și au reședința în unul din cele patru județe ale Regiunii Vest: Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara. Nu pot participa persoanele care asigură managementul strategic al companiei și care ocupă poziții de management (manager/director general, manager/director executiv, director adjunct, manager de departament, manager de proiect, manager de linie), angajații din departamentele de resurse umane cât și persoanele care își gestionează propriile afaceri.

Cursurile se desfășoară online și au următoarea structură:

Curs responsabil de mediu – 40 de ore:

  • Aplicarea prevederilor legale privind protejarea mediului
  • Aplicarea procedurilor de calitate
  • Gestionarea actelor normative de mediu
  • Elaborarea programului de management de mediu
  • Elaborarea programului de monitorizare a factorilor de mediu
  • Monitorizarea factorilor de mediu
  • Realizarea auditului intern
  • Elaborarea programului de audit intern
  • Supravegherea activității de pregătire pentru situațiile de urgență
  • Întocmirea documentației de management de mediu
  • Raportarea activității de mediu

Curs de contabilitate primară cu utilizarea calculatorului, care tratează prima etapă a demersului contabil, respectiv întocmirea corectă a documentelor contabile – 120 de ore:

  • Noțiuni introductive;
  • Întocmirea, corectarea, arhivarea și reconstituirea documentelor primare;
  • Inventarierea patrimoniului;
  • Contul;
  • Înregistrarea  operațiunilor economico-financiare;
  • Întocmirea balanței de verficare și a situațiilor financiare;
  • Monografie contabilă.

Partea practică pentru întocmirea documentelor primare, înregistrarea în contabilitate a operațiunilor economico-financiare și obținerea balanței de verficare se face utilizând aplicațiile informatice.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și are ca obiectiv facilitarea accesului angajaților la programe de formare profesională destinate îmbunătățirii statutului profesional și condițiilor de la locul de muncă, contribuind astfel la creșterea productivității muncii.

Pentru informații și înscrieri sunt disponibile nr.


de telefon 0722 361 663 și adresa de e-mail: lbarbu@cciat.ro, Laura Barbu – consultant cameral, iar termenul limită de înscriere este data de 15 octombrie 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.