Peste 100 de copii și-au pierdut viața după ce locuința lor a...

Peste 100 de copii și-au pierdut viața după ce locuința lor a luat foc, în ultimii nouă ani, în România

1
DISTRIBUIȚI

Unul din patru români recunoaște că își lasă copiii mai mici de zece ani nesupravegheați în locuință, potrivit unui sondaj.

Peste 100 de copii și-au pierdut viața în incendii la locuințe, în ultimii nouă ani, iar majoritatea erau nesupravegheați la momentul producerii incidentului.

IGSU, E.ON și Delgaz Grid lansează campania „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“

Situațiile în care părinții își lasă copiii în casă singuri ori nesupravegheați, crezând că în scurtul timp în care sunt ocupați în casă sau în curte cu diverse activități copiilor nu li se poate întâmpla nimic rău, continuă să fie numeroase. Cei mici sunt curioși și se pot juca cu prizele sau cu focul și atunci este suficient un moment de neatenție ca să se producă un incident care poate avea urmări grave. Nu puțini sunt copiii care au fost victime ale incendiilor produse în locuințe, iar unii dintre ei nu au mai putut fi salvați.

Numai în primele opt luni ale acestui an, potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), 16 copii au fost răniți în astfel de incidente și mai bine de o treime dintre aceștia au fost victime ale incendiilor generate de cauze de natură electrică, în special de improvizații la instalațiile electrice.

Din păcate, doi micuți și-au găsit sfârșitul în incendii, în aceeași perioadă. Unul dintre ei a murit fiindcă era singur în casă în timpul producerii incendiului de la soba defectă care încălzea locuința.


Din anul 2013 până la finele lunii august 2021, circa 400 de copii au fost victime ale incendiilor la locuinţe și, din nefericire, peste 100 dintre aceştia şi-au pierdut viaţa.

Aceste drame nu pot trece neobservate și de aceea IGSU, E.ON și Delgaz Grid derulează campania națională „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, care își propune să scoată în prim-plan responsabilitatea adulților în ceea ce privește prevenția și respectarea măsurilor de siguranță în locuințe.

Mesajele campaniei sunt difuzate în această perioadă la nivel național prin intermediul unor spoturi care rulează pe posturile TV și în mediul online și care aduc în prim-plan reprezentanți de seamă ai unor categorii profesionale care se bucură de credibilitate și respect din partea populației: pompieri, profesori, medici sau preot.  Fiecare personaj trage un semnal de alarmă în rândul celor care sunt responsabili de siguranța copiilor, fie ei bunici, părinți sau aparținători.

Supravegherea micuților, pregătirea corespunzătoare a instalațiilor de încălzire, curățarea coșurilor de fum, obligatoriu înainte de venirea sezonului rece (numai cu personal autorizat), verificarea instalațiilor, repararea defecțiunilor de către specialiști sunt câteva dintre regulile principale care trebuie respectate, astfel încât copiii și ceilalți membri ai familiei să fie în siguranță.

Potrivit unui sondaj realizat de IRES pentru IGSU, unul din patru români recunoaște că își lasă copiii mai mici de zece ani nesupravegheați în locuință.

De asemenea, 64% dintre cei chestionați consideră că supravegherea permanentă a copiilor este cel mai important lucru pentru asigurarea securității micuților în casă sau gospodărie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.