Petrecere pe „Ştiinţa”: Concertul special „Poli 100”, cu orchestra Filarmonicii Banatul şi...

Petrecere pe „Ştiinţa”: Concertul special „Poli 100”, cu orchestra Filarmonicii Banatul şi trupa „Noi din Banat”, va fi duminică

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Sport21 / Facebook

Duminică va fi sărbătoare pe arena „Ştiinţa”, indiferent de rezultatele favoriţilor de la Politehnica Timişoara. Iniţial evenimentul trebuia să aibă loc la începutul lunii, dar concertul special dedicat centenarului clubului alb-violet, la care „Noi din Banat” va face echipă cu Filarmonica Banatul, a fost amânat iar acum petrecerea va avea loc chiar dacă accesul va fi limitat de prevederile aflate în vigoare.

Concertul face parte din programul Sport21, al Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, şi e organizat în colaborare cu Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria și cu Universitatea Politehnica Timșoara.


Duminică, evenimentele încep încă de la ora 15.00, cu multe surprize pentru vizitatori. Va fi de fapt un întreg festival, cu jocuri sportive, foodtruck-uri, standuri cu bere, sucuri, precum şi o vizită a fotbaliştilor Politehnicii, care, cu o zi mai devreme, vor încerca să-şi bucure susţinătorii cu un succes în faţa concitadinei Ripensia. Punctul culminant va fi pe seară, probabil în jurul orei simbolice 19.21. Spectatorii vor avea parte după multă vreme de un show al celor din „Noi din Banat”, trupa care cântă pe gustul suporterilor, dar într-un cadru inedit, rockerii fiind acompaniaţi de orchestra Filarmonicii Banatul la acest eveniment inedit.

Foto: Politehnica Timişoara / Facebook
Având în vedere contextul epidemiologic, accesul publicului se va face respectând normele în vigoare în prevenirea răspândirii virusului SARS CoV-2. Participarea va fi permisă persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, mai informează organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.