Politehnica a învins Brăila şi a pus capăt seriei negative din Liga...

Politehnica a învins Brăila şi a pus capăt seriei negative din Liga 2. Noul antrenor al alb-violeţilor a asistat la joc din tribună

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Leczki Jozsi

Alb-violeţii au reuşit să obţină prima victorie acasă, abia la a patra încercare, cu codaşa din Brăila. A fost Politehnica – Dacia Unirea, scor 2-0, prin reuşitele frumoase, cu o doză de individualism din partea lui Cosmin Bîrnoi şi Erik Gerbi. La meci a fost prezent şi Nicolae Croitoru, cel care preia oficial frâiele echipei timişorene din postura de „principal”.

Jocul cu Brăila nu a fost deloc spectaculos, mai ales că alb-violeţii au avut numeroase absenţe. S-a adăugat şi protestul suporterilor, nemulţumiţi de rezultate şi de obligativitatea de a intra doar vaccinaţii la joc şi a rezultat o atmosferă de „eră Zambon”.

Totuşi, în minutul 21 s-a găsit calea spre gol. Scutaru a recuperat şi Bîrnoi l-a învins pe Duţă. Oaspeţii nu avut tot meciul nicio ocazie! În timp ce Politehnica nu a strălucit neapărat, dar a reuşit să mai găsească plasa o dată, în minutul 50, prin italianul Gerbi, cu ajutorul barei din stânga portarului. Au mai fost ocazii şi oportunităţi de gol, dar tot pentru gazde, care au acumulat zece puncte şi se află la egalitate după nouă runde cu concitadina Ripensia.

Pentru echipele din Liga 2 urmează o pauză competiţională. Peste două săptămâni Poli va reîntâlni Slobozia, acum în campionat după ce a învins-o nu demult în Cupă. Tot în Ialomiţa se va juca, deci o nouă călătorie lungă.

Politehnica Timișoara: Murariu – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Oanea – R. Lazăr, Zaluschi – Bîrnoi, Ursu, D. Andrei – Gerbi (87, S.


Costea). Pe bancă: Păduraru – Moțiu, Prodan, Al. Rus, Kuhn, D. Bot, Șchiopu. Antrenor: Antonio Foale.

Dacia Unirea Brăila: Duță – Pătlăgică (72, Al. Duțu), D. Ciobanu, Stănciulescu, M. Șandru – Taciuc (58, Petrache), Fl. Lungu (cpt., 72, N. Ioniță), G. Apostol (84, Voinescu), Cocîrlă – Stănescu – G. Răducan (58, PriboI). Pe bancă: Cr. Andrei – Moroianu, Paliu. Antrenor: Florentin Petre.

Nicolae Croitoru, noul tehnician

La meciul de azi a asistat şi antrenorul târgoviştean Nicolae Croitoru (54 ani), care a pregătit-o ultima dată pe Pucioasa, în Liga 3. Tehnicianul a rămas în memoria alb-violeţilor din postura de „principal” al Chindiei, formaţie cu care a promovat în B şi pe care a fost aproape să o ducă mai devreme în „A” (într-un baraj din 2018 pierdut cu Voluntariul lui Mutu la penalty-uri). Noul antrenor a fost anunţat de club după această partidă şi-i va lua locul lui Dorin Toma, care s-a despărţit joi de bănăţeni.

„Mă simt onorat pentru această numire. Aş putea să spun că educaţia fotbalistică am început-o, ca şi copil, cu cluburi precum Politehnica Timişoara. Eu am prins perioada aceea când şi CS Târgovişte era în prima ligă şi se duela cu Păltinişanu, Nedelcu şi aşa mai departe… Politehnica Timişoara e emblema Banatului şi nu numai. Am acceptat pentru că este un proiect foarte serios şi eu îmi doresc şi sunt convins că vom face lucruri foarte frumoase”, a declarat Nicolae Croitoru.

Şi suporterii bănăţeni au rămas în memoria dâmboviţeanului. „Pe marea majoritate a jucătorilor îi cunoşteam pentru că i-am avut adversari de-a lungul timpului. Îmi amintesc foarte bine acel joc (Politehnica – Chindia, scor 3-4, în prima etapă a sezonului 2016-17), mi-a rămas întipărită în minte galeria de la meciul de atunci, pentru că m-a impresionat. Mai ales că eu urmărisem parcursul echipei începând din Liga a V-a şi cred că este în continuare un caz unic în fotbalul românesc, în care suporterii să aibă o contribuţie aşa de importantă la revitalizarea unei echipe. Iar legat de acel joc, chiar au avut o contribuţie importantă, au împins efectiv echipa de la spate în repriza a doua, la 0-4 totul părea jucat, dar dintr-o dată meciul a sărit în aer”, a conchis Nicolae Croitoru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.