Artiști, mediatori culturali, educatori și profesori, reprezentanți ai mediului asociativ, sunt invitați la două sesiuni de formare care au drept scop formarea unui corp de experți în mediere culturală, care să apropie un public nou de colecții artistice importante ale orașului Timișoara. Sesiunile de formare sunt inițiate în cadrul Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, în parteneriat cu Muzeul Luvru și Fundația Interart Triade, alături de Muzeul Național de Artă din Timișoara și Institutul Francez din România la Timișoara.
Având ca punct de plecare practici de mediere culturală și proiecte ludice lansate de Muzeul Luvru, proiectul își propune să reunească un grup de mediatori pe termen lung, care să pregătească o strategie și proiecte de mediere pentru anul 2023, dar și ulterior. În această primă etapă se vor dezvolta, testa și îmbunătăți metode, tehnici și instrumente practice de atragere a publicului în jurul unor colecții ale Muzeului de Artă, al Colecției muzeale de artă Jecza și al relaționării acestora cu spațiul urban.
Atelierele de formare se vor desfășura în limba franceză, cu interpretare în limba română după cum urmează:
15 octombrie, în intervalul orar 09:30 – 12:30
„Atragerea de noi audiențe: de ce? cum?” – online, pe platforma Teams
În cadrul sesiunii, Françoise Feger va prezenta diverse metode de mediere culturală practicate de muzeu și testate cu publicul.
Acestea pot servi ca inspirație pentru crearea unor dispozitive de mediere culturală la Timișoara. În vederea participării la formarea online, este necesară o conexiune stabilă la Internet și acces la platforma Teams.
28 – 29 octombrie
„Metode de mediere ludice în serviciul practicilor culturale în spațiul urban”, la sediul Centrului de Proiecte al municipiului Timișoara. Sesiunea de formare, la care participă și Françoise Feger, urmărește să creioneze proiecte de mediere care să fie valabile pe termen lung și să pună în dialog trei colecții muzeale cu spațiul urban. Participarea este liberă și gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil la https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdth72qxl-B1xT36tNZV6UxaENJu_fYC_Kwfp_p1UwOAsCkhQ/viewform sau pe pagina de internet http://timisoara2021.ro/ro/ până cel târziu 10 octombrie 2021. Pentru întrebări sau clarificări, sunt disponibile adresele de e-mail mihaela.tilinca@gmail.com sau fundatia.triade@gmail.com.