Raul Ambruș, exclus din PNL Timiș: „A votat contra intereselor partidului în...

Raul Ambruș, exclus din PNL Timiș: „A votat contra intereselor partidului în Consiliul Local Timișoara”

2
DISTRIBUIȚI

Biroul Permanent Local (BPL) al PNL Timișoara a decis, prin vot secret, în ședința de luni seară, înaintarea către BPJ PNL Timiș a propunerii de excludere din partid a consilierului local Raul Ambruș, alături de alți 21 de liberali din „tabăra” acestuia.

„Această excludere este cauzată de atitudinea acestuia din ultimele luni, dar foarte mult a contat poziția acestuia din Consiliul Local Timișoara, când împotriva hotărârii partidului, a votat contra intereselor politice a acestuia, având o poziție ostilă în permanență față de proprii colegi și refuzând dialogul politic cu conducerile PNL Timișoara și PNL Timiș. Prin urmare, ne vom delimita de orice vot și atitudine a acestuia în cadrul CL Timișoara.


În cadrul aceleiași ședințe BPL, s-a decis excluderea unui număr de 21 de membri”, au transmis reprezentanții PNL Timiș.

Potrivit acestoria, în urma evenimentelor care au avut loc la alegerile interne din cadrul partidului s-a impus luarea acestor decizii împotriva acelor membri care prin modul lor de manifestare într-o formă continuată au prejudiciat imaginea PNL și au adus atingere valorilor liberale.

„Prin aceste măsuri nu a fost sancționată opinia politică, ci modul violent prin care aceste persoane s-au manifestat de-a lungul a mai bine de trei luni. Anterior acestor alegeri interne, am încercat în dese momente să avem un dialog, să găsim o cale de mijloc în vederea închegării unei echipe care să dezvolte și să promoveze ideile liberale în Timișoara, dar am fost refuzați și excluși din orice dialog”, a precizat președintele PNL Timișoara, Cosmin Tabără.

„Organizația Timișoara a PNL se bazează în continuare pe oameni de valoare, pe cetățeni ai acestui oraș și va întreprinde în continuare doar acțiuni în favoarea cetățenilor orașului nostru. Ne vom apropia de mediul oamenilor de afaceri, de mediul academic, orașul nostru beneficiind de patru mari universități, și de reprezentanții profesiilor liberale.

PNL Timișoara a trecut prin momente grele, a pierdut ultimele alegeri, înțelege motivele acestor înfrângeri și este pregătită pentru reorganizare astfel încât timișorenii să recâștige încrederea în cel mai vechi partid istoric”, au mai transmis reprezentanții partidului.

2 COMENTARII

  1. Citez:”dar foarte mult a contat poziția acestuia din Consiliul Local Timișoara, când împotriva hotărârii partidului, a votat contra intereselor politice a acestuia”.Aaa a votat contra intereselor partidului!!!!!Si care sunt interesele partisdului ? Cele ale lui Iohanis? Cele ale lui Cirtu ? Cele impotriva poporului ?

    Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2021/10/raul-ambrus-exclus-din-pnl-timis-votat-contra-intereselor-partidului-consiliul-local-timisoara/

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.