Ovidiu Drăgănescu, confirmat cu coronavirus UPDATE Mesajul subprefectului: „Mare atenție la transmiterea...

Ovidiu Drăgănescu, confirmat cu coronavirus UPDATE Mesajul subprefectului: „Mare atenție la transmiterea virusului prin școli și apoi în familii”

0
DISTRIBUIȚI

Subprefectul Ovidiu Drăgănescu, cel care este în fruntea Prefecturii Timiș după demiterea prefectului USR, a fost confirmat cu coronavirus.

Conform unor surse medicale, acesta a fost pentru investigații la Spitalul Municipal Timișoara, fiind confirmat cu COVID 19.


Acesta are o formă ușoară și a primit tratament, urmând să stea în izolare la domiciliu.

UPDATE „Mare atenție la transmiterea virusului prin școli și apoi în familii. Din ce mi s-a relatat, sunt părinți care ascund cazurile de infectare cu SARS-CoV2 ale copiilor lor, în loc să informeze la clasă. Copiii au forme mai ușoare, pe care unii părinți le declară ca fiind enteroviroze, deoarece simptomalogiile sunt asemănătoare. Astfel orele vor continua în acele clase, deși ar trebui trecute în online pentru a nu mai infecta alți elevi și pe părinții acestora. Sper că nu sunt cazuri când aceste lucruri se întâmplă cu acordul cadrului didactic de la clasa respectivă, știut fiind că online-ul nu are mulți adepți pe la noi. De asemenea, testele rapide pot fi fals negative, ele neavând acuratețea unui test RT-PCR. În familia mea facem des teste rapide care ies negative, dar când eu am făcut test RT-PCR am ieșit pozitiv. În acest context pandemic, iată că ajungem cu multe localități la incidențe de peste 15/1.000 și nu știu dacă suntem în vârful valului 4”, a transmis subprefectul prin intermediul unui mesaj pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.