Viceprimarul Tabără după numirea în CA Colterm a liberalilor anti-Nica: Sunt membri...

Viceprimarul Tabără după numirea în CA Colterm a liberalilor anti-Nica: Sunt membri suspendați ai PNL. USR achită nota de plată pentru un vot răzbunător

0
DISTRIBUIȚI

Viceprimarul Cosmin Tabără a reacționat printr-un amplu mesaj pe Facebook la numirea în Consiliul de Administrație al Colterm a unor liberali din tabăra lui Raul Ambruș, cu care a luptat pentru conducerea filialei PNL Timișoara.

„Vreau să precizez de la început: NU a fost nicio negociere USR – PNL cu privire la membri ai PNL care să facă parte din Consiliul de Administrație al Colterm. Cele patru persoane care au fost votate în ședința AGA Colterm de astăzi sunt membri suspendați ai PNL. Așadar, nu a fost o susținere a PNL Timișoara pentru cei patru! Totul s-a făcut la mica înțelegere între Ruben Lațcău și Raul Ambruș, colegul viceprimar Lațcău arătând încă o dată că are o relație apropiată cu aripa Ambruș – Sanda Greblă. PNL a avut alte propuneri pentru CA Colterm, deoarece am vrut să contribuim la reforma acestei societăți cu alți oameni care nu au mai făcut parte din CA Colterm, unul dintre ei fiind avocat de carieră. Probabil nu s-a vrut de către USR și de Ruben Lațcău ca un avocat să fie inclus în CA întrucât nu face parte din Baroul București”, a transmis Cosmin Tabără.

Acesta consideră că USR PLUS comite păcatele pe care le reproșa clasei politice înainte să ajungă la guvernare. „Înțelegem că reforma Colterm se poate face cu alți oameni și nu înțelegem de ce USR a cerut schimbarea membrilor CA, ca apoi să meargă pe mâna acelorași oameni.


Probabil a fost doar dorința lor de a-și impune proprii susținători în CA arătând că nu sunt cu nimic mai presus de alte partide. Menționez că propunerea PNL a fost avocatul Florian Neagu, care nu este membru al PNL. Noi, PNL, susținem reformarea societăților din subordinea Primăriei și ne-am arătat disponibilitatea de a fi alături de colegii din alianță. Vom susține oameni integri și pentru celelalte CA-uri și nu vom merge doar cu propuneri pentru a ne răsplăti prietenii sau aliații de conjunctură. Am pornit la drum cu alianța PNL – USR din dorința de a răsplăti votul a mai bine de 70 la sută dintre timișoreni, dar USR dorește acapararea unilaterală a puterii în Timișoara profitând de slăbiciunile interne ale aliatului. Dacă e un partener serios, USR va dialoga cu reprezentanții oficiali ai PNL Timișoara și nu va face înțelegeri doar pentru a-și concretiza puterea absolută”, mai spune mesajul viceprimarului liberal.

Tabără face o legătură între votul ratat pentru publicarea dovezilor de domiciliu și de studii ale aleșilor locali și numirile de azi din Colterm. „Am înțeles problemele de la Colterm. Am respectat și dorința colegilor noștri de alianță, care au declarat în nenumărate rânduri că știu și pot rezolva problema Colterm. Pentru asta le-am votat astăzi în unanimitate propunerile proprii din CA și tocmai în acest sens le-am propus și un avocat. Se pare însă că interesul politic de moment a fost prioritar. Dialogul rămâne deschis din partea noastră atâta timp cât vor fi fair play cu noi. Nu ne-am permis niciodată să discutăm public despre probleme interne ale USR Timiș, care sunt mult mai multe decât par în comparație cu colegii noștri care mereu găsesc să își ascundă neputința și lipsa de experiență atacându-și ieftin partenerii. Probabil această atitudine este cauzată și de votul consilierilor PNL în ceea ce privește proiectul de HCL prin care s-a cerut conducerii Primăriei să își facă publice dovezile de domiciliu și de studii. Este sigurul proiect al opoziției pe care noi, PNL, l-am susținut deoarece era vorba de transparența mult clamată în campania electorală de către USR. Nu am privit nimic personal, ci doar am fost în acord cu dorința locuitorilor din Timișoara. Am fost vânduți printr-un vot răzbunător fapt pentru care USR achită în momentul de față nota de plată”, este de părere Cosmin Tabără.

„Am convingerea că în ceea ce privește celelalte societăți parteneriatul PNL – USR va redeveni așa cum l-am discutat cu dl primar Dominic Fritz”, spune mesajul președintelui PNL Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.