Zeci de persoane din 18 țări vor să facă parte din echipa...

Zeci de persoane din 18 țări vor să facă parte din echipa curatorială Timișoara 2023

0
DISTRIBUIȚI

La apelul de candidaturi pentru formarea echipei curatoriale Timișoara 2023 lansat de Centrul de Proiecte Timișoara au aplicat curatori cu experiență în proiecte internaționale, experți în producție și management cultural, arhitecți și specialiști în comunicare de proiecte culturale de mare anvergură.

Aceștia sunt din: Armenia, Franța, Germania, Grecia, Iran, Irlanda, Italia, Macedonia, Marea Britanie, Olanda, Palestina, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovenia, Ucraina și Ungaria.

„Titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru 2023 obligă Primăria Timișoara la inițiativă și acțiune astfel încât acesta să fie onorat cu succes, pentru oraș, România și Europa.


Prin lansarea acestui apel internațional de curatori și experți, Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara a făcut un pas decisiv pentru pregătirea anului de deținere a Titlului prin lansarea unui apel internațional pentru formarea Echipei Curatoriale Timișoara 2023. Ne bucurăm că mesajul nostru a ajuns la experți culturali remarcabili, din România și din afara țării, suntem onorați că apelul nostru a stârnit un viu interes internațional și le mulțumim tuturor candidaților”, a spus  Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte Timișoara.

Selecția membrilor echipei curatoriale Timișoara 2023 va fi făcută de o comisie deja formată din experți independenți: Adriana Babeți, Ștefan Ghenciulescu, Ovidiu Hrin, Constantin Petcou și Raluca Voinea.

Urmează ca membrii comisiei de selecție să evalueze aplicațiile și portofoliile candidaților, după care vor avea interviuri individuale online cu aplicanții preselectați.

Cei șapte finaliști vor forma un colectiv responsabil, din partea Primăriei Timișoara, de coerență artistică și coordonare strategică a Programului Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.