Din vara acestui an, comuna hunedoreană Luncoiu de Jos din Țara Zarandului, așezată între Masivul Zarand și Munții Metaliferi, este considerată, prin hotărâre de guvern, a fi una cu resurse turistice, și se dorește ca turismul să devină o activitate economică prioritară, prin punerea în valoare a mediului natural și a altor posibilități de agrement.
Comuna cu patru biserici de lemn
Comuna este alcătuită din șase vechi sate românești, în care încă se mai păstrează bisericuțele de lemn de odinioară. Biserica din satul de reședință Luncoiu de Jos, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost construită în 1852, după ce vechea biserică fusese mistuită de flăcări în timpul revoluției pașoptiste, și a păstrat câteva icoane de valoare, pictate de meșteri zugravi în secolul al XIX-lea, dar astăzi este folosită drept capelă.
O biserică de lemn cu același hram a fost ridicată în jurul anului 1785 în Luncoiu de Sus, aceasta fiind strămutată apoi pe locul în care se află și astăzi, în 1803, așa cum stă scris într-o inscripție aflată pe ancadramentul ușii. Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din vechiul sat Stejărel a fost construită la mijlocul secolului al XIX-lea, după ce biserica din Luncoiu de Jos, la care mergeau credincioșii, a ars în totalitate în timpul răscoalei conduse de Horea, Cloșca și Crișan, în 1784. Doi ani mai târziu, locuitorii celor două sate au construit o nouă biserică, dar și aceasta a ars în timpul revoluției de la 1848, iar în 1851 locuitorii din Stejărel au hotărât să-și construiască propria biserică. În același an a fost ridicată și bisericuța de lemn din satul Podele, purtând același hram pe care îl au și celelelte biserici, și, potrivit tradiției, a fost strămutată pe actualul loc în 1862.
Drumeții, legende, gastronomie locală
Drumurile forestiere și potecile de pe dealurile domoale care înconjoară satul îmbie la plimbare, iar casele localnicilor, cu legendele locale ale băieșilor care căutau drobul de aur în munte, sau atelierele meșterilor populari în care se păstrează tradițiile strămoșești, sunt o reînviere a trecutului în prezent. Specificul culinar local este și el atractiv, comuna fiind renumită prin produsele naturale și tradiționale precum virșli de Podele, pâinea de casă sau zeci de sortimente de mezeluri fără adaosuri artificiale. Turiștii se pot și caza în casele sătenilor, unde vor fi serviți cu mâncare din gospodăriile acestora.
Tot aici poate fi vizitată rezervația cinegetică Valea Lungă, singura de acest fel din județ, există posibilitatea practicării unor sporturi extreme sau motorizate pe platoul dintre satele Luncoiu de sus și Vălișoara, unde sunt locuri de campare, ori se poate pescui în cursurile de apă din pădurile care înconjoară platoul.
Pentru cei care aleg să se cazeze în casele localnicilor, există și posibilitatea vizitării unor importante locuri turistice din Țara Zarandului, precum vechile mine de aur, aflate la doar un kilometru distanță, Muzeul Aurului din Brad, mănăstirea Crișan, biserica monument istoric din Ribița, centrul de olărit de la Obârșa sau stațiunea Vața de Jos.
Surse foto: replicahd.ro, wikipedia.org, karpatenwilli.com
