Israelul își redeschide frontierele pentru turiștii vaccinați. Condițiile pentru cetățenii români

Israelul își redeschide frontierele pentru turiștii vaccinați. Condițiile pentru cetățenii români

0
DISTRIBUIȚI

Ministerul Turismului din Israel a anunțat redeschiderea frontierelor pentru turiştii străini vaccinaţi contra Covid-19 începând de luni, 1 noiembrie.

Decizia a fost luată la mai bine de un an și jumătate de la închiderea granițelor, în 9 martie 2020.

Accesul este permis începând din 1 noiembrie tuturor cetățenilor străini vaccinați cu schema completă în ultimele 180 de zile cu unul dintre cele șapte vaccinuri recunoscute de OMS (Pfizer, Moderna, Johnson & Johnson, AstraZeneca, Sinovac, SinoPharm, Covishield), precum și celor care au avut COVID în ultimele șase luni, s-au vindecat și pot dovedi boala cu documente oficiale justificative.

Această decizie a fost luată după ce aproximativ 65% din populația Israelului a primit deja schema completă de vaccinare, iar 41% dintre cetățeni sunt imunizați chiar și cu doza booster, Israelul fiind printre primele țări care a adoptat vaccinarea cu cea de-a treia doză.

Ministerul Turismului din Israel a anunțat oficial că, începând din 1 noiembrie, turiștii din toate țările lumii vor putea călători din nou liber în Israel.


Există, într-adevăr, restricții pentru cei care au fost în ultimele 14 zile într-o țară de pe lista roșie, dar în acest moment, nicio țară nu mai este clasificată ca fiind pe lista roșie. Cele mai multe țări sunt considerate a fi portocalii (grad mediu de risc), inclusiv România.

Așadar, turiștii români vor putea intra în Israel dacă vor putea îndeplini următoarele condiții:
– Să fie vaccinați cu schemă completă cu minim 14 zile înainte de intrarea în Israel și maxim 180 zile înainte de finalizarea călătoriei în Țara Sfântă sau să poată face dovada trecerii prin boală în ultimele șase luni sau să aibă doza booster efectuată;
– Să prezinte un test PCR negativ efectuat cu maximum 72 h înainte de îmbarcarea spre Israel;
– Să efectueze un alt test PCR la intrarea în Israel pe cheltuiala proprie și să aștepte în izolare timp de maxim 24 de ore până la primirea rezultatului negativ. Contravaloarea testului este de circa 100 NIS (aproximativ 130 de lei);
– Să completeze un formular de sănătate pe care să îl prezinte la îmbarcarea spre Israel, precum și la intrarea în țară, formular ce conține informații precum data și tipul vaccinului ce le-a fost administrat, persoane alături de care călătoresc sau țări vizitate în ultimele 14 zile.

„Așteptam de ceva vreme să dăm vestea redeschiderii totale a granițelor și suntem nerăbdători să reprimim turiști. Sperăm că măsurile anunțate vor fi bine primite de către cei care își doresc să călătorească în siguranță în Israel. Nu este tocmai o perioadă ușoară, rămânem precauți, însă este timpul să ne reluăm, pe cât posibil, obiceiurile de dinainte de pandemie, mai ales că aproape jumătate dintre cetățenii lumii sunt deja vaccinați, iar noi, în Israel, am început deja administrarea dozei booster încă de la finalul verii”, a declarat Ksenia Kobyakov, director pentru dezvoltarea de noi pieţe în cadrul Ministerului Turismului din Israel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.