Ministrul Grindeanu, avertisment pe șantierul centurii de sud a Timișoarei: „Pregătiți ce...

Ministrul Grindeanu, avertisment pe șantierul centurii de sud a Timișoarei: „Pregătiți ce aveți de plată dacă nu vă țineți de treabă”

0
DISTRIBUIȚI

 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat, sâmbătă, șantierul Centurii de Sud a Timișoarei și s-a declarat nemulțumit de stadiul lucrărilor. Contructorii de la  Tirrena Scavi au adus muncitori și utilaje la locul întâlnirii. ”V-au adus de acasă din sâmbăta liberă ca să fiți aici?”, i-a întrebat Grindeanu pe muncitori, care au confirmat cu jumătate de gură.

„Din tot ce s-a calculat stadiul trebuia să fie, hai să fiu eu generos, 70%. Stadiul e 45% și iarăși sunt generos. Termenul acceptat de CNAIR nu e cel pe care l-ați solicitat, de final de an 2022, este 25 martie anul viitor. Să știți că o să vă vizitez mai des.


Din vară, lucrurile au mers mai bine ca mobilizare pe șantier. Până în vară nu am mers cum trebuia”, i-a spus ministrul Grindeanu lui Horațiu Simion, fost director general al DRDP Timișoara, actualmente manager de proiect Varianta de ocolire Timișoara Sud al firmei Tirrena Scavi, constructorul șoselei.

Grindeanu a precizat că este la curent cu problemele legate de Drumul boilor, sensul giratoriu, scandalul cu Primăria Timișoara și neactualizarea proiectului, dar se bazează pe profesionistul Horațiu Simion, pe care îl cunoaște de mulți ani.

„Nu vreau festivisme, vreau să văd că se lucrează, vreau rezultate. Terminați această lucrare când trebuie și cum trebuie și sunt dator cu o sticlă de vin. Nu terminați, sunteți dumneavoastră dator cu foarte mult. O să găsim soluția rapidă la CNAIR cu Drumul Boilor ca să nu mai avem probleme cu utilități. Dacă vreți, vă aștept marți la București, chiar dacă e zi liberă. Pregătiți ce aveți de plată dacă nu vă țineți de treabă”, i-a spus Grindeanu managerului de proiect.

Horațiu Simion, manager de proiect Varianta de ocolire Timișoara Sud al firmei Tirrena Scavi, a precizat că din cauza pandemiei, grinzile care trebuiau să ajungă pe șantier în 26 octombrie vor sosi abia în data de 14 decembrie.„102 grinzi sunt contractate din 230”, a mai precizat Simion.

Ministrul Sorin Grindeanu a promis că va reveni pe șantier peste două săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.