Șoseaua dintre Timișoara și Moșnița Nouă, reabilitată dar tot cu probleme. Solicitarea...

Șoseaua dintre Timișoara și Moșnița Nouă, reabilitată dar tot cu probleme. Solicitarea vicepreședintelui CJ Timiș, Alexandru Proteasa, către primarul Fritz și Poliție

4
DISTRIBUIȚI

Nervi, claxoane, noxe și timp pierdut. Așa spune vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, că arată diminețile celor care vin la serviciu sau își aduc copiii la școala din Moșnița Nouă, pe Calea Buziașului din Timișoara.

Acesta cunoaște foarte bine situația deoarece locuiește în Moșnița Nouă.

„Am extins drumul județean la patru benzi. Primăria a lărgit și ea segmentul de drum ce risca să gâtuiască traficul. Se circulă bine, chiar și înainte de a închiderea totală a celor două șantiere, însă a mai rămas în picioare o singură «barieră» în calea unui trafic fluent: sensul giratoriu cu strada Siemens. Intersecția respectivă este răspunzătoare pentru cozi de doi kilometric aproape în fiecare dimineață, pe sensul de intrare în Timișoara. În acest context, am transmis domnului primar, Dominic Fritz, o adresă prin care am sesizat situația și am propus regândirea intersecției, ca soluție pe termen mediu și lung”, a precizat, marți, vicepreședintele administrației județene.

Alexandru Proteasa a solicitat, de asemenea, Inspectoratului de Poliție Județean analizarea oportunității trimiterii de echipaje pentru dirijarea traficului, în zilele lucrătoare, în intervalul 07.00 – 09.00, ca intervenție rapidă, pe termen scurt.

„Am speranța că există disponibilitate la nivelul Primăriei pentru rezolvarea problemei.


În plus, noi, la CJ, vom susține cu toată deschiderea orice demers în această direcție”, a mai adăugat Proteasa.

4 COMENTARII

  1. Sensul giratoriu respectiv a fost cadoul oferit de penalul de robulache celor care de ani de zile sunt scutiti la plata impozitelor (domeniul IT), dar care au pretentii cu nemiluita pe banii nostri. Ca sa nu mai vorbim ca marea majoritate au masini care nu au numere de inmatriculare cu TM.

    • Idiotule, nu te duce capul deloc. Banii aia se duc inapoi in economie! Fara scutirea partiala foarte multi vor pleaca din tara si asta va crea un efect negativ. Este foarte bine ca exista scutirea si ca oamenii sunt atrasi spre acest domeniu. Asa ei cheltuiesc bani mai multi si toata lumea profita (cei care vand, statul ca ia TVA si angajatul)!
      Mai bine te-ai plange de pensiile nesimtite de peste 2.000 de euro care chiar nu sunt taxate!

  2. o alta MARE porcarie e despartirea dintre benzi… puteau pune despartitoarele acelea de plastic, legate intre ele, si dimineata largeai iesirea spre Timisoara la 3 benzi, si dupamasa invers, 3 benzi dinspre Timisoara… dar e grele…

    Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2021/11/soseaua-dintre-timisoara-si-mosnita-noua-reabilitata-dar-tot-cu-probleme-solicitarea-vicepresedintelui-cj-timis-alexandru-proteasa-catre-primarul-fritz-si-politie/

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.